În această primăvară, în loc de ghiocei şi toporaşi, din zăpadă au scos capul afară treburile de câine – acelea mari. Peste tot,
câinii şi-au pavat nevoile după buna neglijenţă şi nesimţire a stăpânilor. În timp ce se feresc să calce în „noroc”, braşovenii cer scârbiţi să se aplice regulamentul de creştere a animalelor, însă Poliţia Animalelor nu are suficient personal să dea amenzi. Stăpânii „vinovaţilor” dau vina pe capra vecinului, care întotdeauna poate şi face mai mult. Soluţia: să ne rugăm să plouă!
Probabil cel mai dejectat loc din Braşov este aleea pietonală din Răcădău. Aici, nevoile au fost deşertate cu precizia GPS-ului, aşa că poţi întâlni chiar şi cărări sau şiruri perfect aliniate, ca la expoziţie. După o lungă iarnă, dejecţiile şi-au scos capul din zăpadă, transformând aleile în câmpuri minate. „E dezastru! A fost multă zăpadă şi mizeria lăsată pe pietonală a reapărut acum. Dacă plouă – da să plouă bine! - se duce toată mizeria asta”, ne spune un localnic. Locuitorii de pe pietonală spun că n-au prea văzut măturică şi lopăţică în mâinile stăpânilor de câini. „Trebuie să aibă măturica şi lopăţica după ei. Aşa ceva n-am văzut!”
Au botezat mulţi norocei!
Treburile mari s-au lăsat cu scârbă printre cetăţenii care nu deţin animale. În popor se spune că dacă botezi un „norocel”, sigur dă bafta peste tine. Un mic studiu arată că e doar o superstiţie. „Se spune că ai noroc, da` cred că mai bine avem noroc”, ne spune Viorel Nedelcu, pensionar. Nu e singurul. „Oho! Da' de câte ori n-am călcat în d-ăştia, că doar te mai grăbeşti. Când am ajuns acasă, am lăsat pe preşul de la uşă numai d-ăştia! Se spune că ai noroc, dar ăsta nu e noroc. Asta e bătaie de joc!”, mai spune Ioan Suci, locatar. Noile campanii presupun şi noi măsuri de precauţie. „Trebuie să te uiţi în jos să nu calci în mizeria asta. Eu am călcat şi nu am avut noroc. Nu