Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pregăteşte investiţii de 400-500 milioane euro pe an în România în următorii trei ani, principalele arii de interes fiind menţinerea stabilităţii sectorului financiar, stimularea creditului către economie, eficienţa energetică şi dezvoltarea pieţelor de capital.
Consiliul Director al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a adoptat o nouă strategie pe trei ani pentru România, care vizează ca obiectiv general dezvoltarea economiei şi abordarea provocărilor încă prezente ale tranziţiei, potrivit unui comunicat transmis marţi de instituţie, citat de Mediafax.
„BERD continuă să susţină România în implementarea reformelor necesare, prin investiţii şi dialog cu guvernul român. Estimăm că vom investi anual în România aproximativ 400-500 milioane euro în următorii trei ani, având ca obiectiv sprijinirea dezvoltării economiei României“, a declarat în comunicat Jean Marc Peterschmitt, director executiv BERD pentru Europa Centrală şi de Sud-Est.
BERD a alocat în România, de la începutul activităţii, peste 5,5 miliarde euro, mobilizând investiţii suplimentare de aproape 10 miliarde euro, potrivit documetului.