Nicolae Ceauşescu le-a predat specialiştilor din agricultură „lecţii“ de cultivat grâul. Cu metode străvechi, plus îngrăşămintele moderne, se puteau lesne obţine producţii mari, susţinea secretarul CC.

În primii ani ai carierei politice, Nicolae Ceauşescu a fost direcţionat de conducerea partidului spre domeniul agriculturii. Mai întâi, a fost şef al secţiei centrale ţărăneşti a CC (1946). Apoi, a fost adjunctul lui Vasile Vaida, la Ministerul Agriculturii (1948-1950). Până s-au dumirit Gheorghiu-Dej şi ceilalţi fruntaşi ai partidului că tânărul înalt activist n-avea chemare.

Socotit necorespunzător pentru un asemenea domeniu, a fost mutat la Ministerul Forţelor Armate, ca şef al Direcţiei Politice Superioare a Armatei. Dar a rămas cu impresia că se pricepea la agricultură mai bine decât cei şcoliţi. În anii '60, Ceauşescu era secretarul Comitetului Central al PMR, cu multiple sarcini de lucru, inclusiv preocuparea pentru agricultură. Aşa încât a fost ales într-un comitet restrâns care a reorganizat conducerea acestui resort. Un rol important a avut şi la încheierea colectivizării, anunţată triumfal de regimul de la Bucureşti în primăvara anului 1962.

Mândri de colectivizare

În lagărul est-comunist, procesul colectivizării s-a desfăşurat într-un ritm inegal. După ce s-au instalat la putere, sub influenţa şi după modelul sovietic, regimurile comuniste au declanşat „transformarea socialistă a agriculturii". Până în 1953 s-a mers cu avânt. Apoi, în primii trei ani de conducere ai lui Nikita Hruşciov, prim-secretar al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică (PCUS), ritmul s-a domolit. S-a reluat mai înteţit din 1956. Iar în 1957, Bulgaria a „raportat" că încheiase colectivizarea.

Polonia abandonase cursa încă din 1956, când „colectivele" abia acopereau 10 la sută din suprafaţa agricolă. În România, colectivizarea s-a încheia