Mihai Boldea a intrat în politică în 2003, când s-a înscris în organizaţia PD Galaţi. „Adeziunea şi-a depus-o prin vara lui 2003, dar nu prea era văzut pe la sediu. Abia pe la începutul lui 2004, o dată cu apropierea alegerilor locale, a început să fie din ce în ce mai activ", ne-a declarat un membru PDL Galaţi. În campaniile electorale din 2004 s-a făcut remarcat şi asta i-a şi adus prima funcţie politică, la 28 de ani, devenind preşedintele Organizaţiei de Tineret PD Galaţi.
După câteva luni a devenit vicepreşedinte al organizaţiei municipale şi purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene PDL Galaţi, condusă de deputatul Mircea Toader. Cariera sa politică părea să meargă bine, asta şi datorită statutului său de avocat cu ceva avere.
Primul eşec, provocat de tunul imobiliar din afacerea „Aviasan"
În 2007, cariera sa politică a fost la un pas de dezastru, pentru că brusc şi-a pierdut toate funcţiile, devenind un simplu membru de partid. Cauza era implicarea sa ca avocat într-un mare tun imobilar, „afacerea Aviasan", în care miza erau cele 40 ha de teren ale bazei aviaţiei utilitare de la nord de Galaţi, a căror valoare era de cel puţin 24 de milioane de euro. În acel an, presa locală şi naţională scria că terenul fusese luat de o grupare care fusese asistată în instanţă de avocatul Mihai Boldea. Terenul fusese acordat de magistraţii de la Judecătoria Galaţi în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare semnat între avocatul Boldea şi un oarecare Daniel Severin, despre care ulterior s-a aflat că era un personaj fictiv. Colegii de partid ai lui Boldea erau nemulţumiţi şi de faptul că, în plin război politic între Partidul Democrat Liberal şi Partidul Conservator, Boldea era apropiat de liderul PC Galaţi, Eugen Durbacă. În grupul care obţinuse titlul de proprietate pentru cele 60 ha se aflau Mircea Marosy, ginerele lui Eugen Durbacă şi Valentina C