Filmele documentare sau de ficţiune care se apropie de domeniul drepturilor omului depăşesc cu mult sfera unui produs artistic.
„Câţi dintre voi au citit Declaraţia Internaţională a Drepturilor Omului?“, a întrebat profesorul Theodore Orlin, adresându-se unei săli cu 20 de studenţi ai Facultăţii de Film din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti. O singură mână s-a ridicat, timid.
Întâlnirea a avut loc în a doua zi a festivalului de film One World România, ediţia a cincea. Profesorul Orlin, totodată şi avocat specializat pe drepturile omului, cu o vastă experienţă în zone fierbinţi (Albania, Bulgaria, Kosovo, România, Moldova, Slovacia, India, Taiwan, Sri Lanka, Malawi, Camerun şi Gambia), este de părere că o facultate de film ar trebui să aibă un curs obligatoriu pe drepturile omului.
Filmele documentare sau de ficţiune care se apropie de domeniul drepturilor omului depăşesc cu mult sfera unui produs artistic. Aceste filme educă şi fac propagandă comportamentelor umanitare, trezind conştiinţe şi inspirând diferite proiecte civile particulare sau de grup. Regizorul de film este transformat în jurnalist, iar, din această poziţie, învestit cu obligaţia de a demasca şi arăta adevărul, necosmetizat, netrucat şi necenzurat.
Profesor în cadrul Utica College (New York), Theodore Orlin a recunoscut că, oricât de temeinic şi-ar pregăti cursurile pe drepturile omului, nicio prelegere a sa nu poate avea efectul unui film documentar sau de ficţiune pe aceeaşi temă.
Folosirea filmelor pentru a explica o noţiune sau situaţie nu este o modă care să ţină de prezent. De zeci de ani, NASA, prin laboratoarele sale Jet Propulsion Laboratory din Santa Monica (California), foloseşte animatori şi specialişti în efecte speciale de la marile studiouri cinematografice de la Hollywood pentru a prezen
