“Ce au făcut cei opt e definiţia evaziunii fiscale”, a spus Sebastian Bodu, fost şef ANAF (2005-2007), cel ce a demarat ancheta în Dosarul “Transferurilor”. “Ce au făcut cei opt e definiţia evaziunii fiscale”, a spus Sebastian Bodu, fost şef ANAF (2005-2007), cel ce a demarat ancheta în Dosarul “Transferurilor”.
Primul transfer intrat în vizorul DNA a fost cel al lui Dulca (Rapid - Pohang. 1998). “Rapid a depus la FRF un act fals, trecând ca sumă de transfer 120.000 $, şi nu 600.000 $, valoarea reală. Noi, cei de la CFR Cluj, am solicitat, conform unei clauze din contractul fotbalistului, 35 % din suma adevărată a transferului, adică 210.000 $, nu doar 42.000 $, cât ne achitase Rapidul”, a mărturisit Mircea Bălaj (61 de ani), care, în 1998, era preşedinte la CFR. “Am mers de trei ori la sediul DNA, sunt şi martor, mă simt hărţuit. CFR şi-a rezolvat litigiul cu Rapid”, a conchis Bălaj. Sentinţa Tribunalului Bucureşti nu e însă definitivă. Tot azi, Gigi Becali va afla sentinţa în Dosarul “Valiza”.