Preşedintele Traian Băsescu a intrat într-o spirală a declaraţiilor şi dezvăluirilor. După ce a anunţat că i-a propus lui Victor Ponta funcţia de premier, deşi nu are o impresie foarte bună despre acesta, preşedintele şi-a întărit oferta către opoziţie, aceea de a renunţa la finalul mandatului său în schimbul ajutorului oferit de aceasta pentru modificarea Constituţie. Anunţul pare unul desprins de la mica publicitate, un schimb reciproc avantajos.
Traian Băsescu a declarat că este "dispus la ajustarea mandatului prin voinţă proprie" dacă se modifică Constituţia, arătând şi că organizarea referendumului referitor la amendarea legii fundamentale concomitent cu alegerile locale, anunţată de Emil Boc, a fost intenţia sa: "Trebuie să vă spun: eu încerc disperat aproape orice să ating acest obiectiv. De ce? Nu pentru mine, pentru că eu nu aş beneficia de îmbunătăţirea acestei Constituţii, în orice caz. Mandatul meu nu se poate desfăşura decât pe Constituţia existentă, însă, aşa cum rezultă din stenogramă, sunt dispus la ajustarea mandatului prin voinţă proprie, dacă nu se întâmplă un lucru extrem de grav pentru democraţia românească: trecerea peste votul a 85% dintre cei care au participat la referendumul din noiembrie 2009".
Faptul că preşedintele a arătat că organizarea referendumului referitor la modificarea Constituţiei concomitent cu alegerile locale, propusă la începutul acestei săptămâni de liderul PDL, Emil Boc, a fost intenţia sa, nu mai reprezintă o noutate, ultimele declaraţii demon-strând, dacă mai era nevoie, că multe din iniţiativele PDL îi aparţin: "Nu vă ascund că asta a fost intenţia mea. Problema este dacă PDL va avea o capacitate de negociere suficientă în relaţia cu PNL şi PSD, să-i convingă să vină să dea acest vot, pentru că în Parlament legea de aprobarea a revizuirii Constituţiei nu trece decât cu 66%. Oricum, cu sau fără UDMR, coaliţ