În Cecenia trăiesc, dar mai degrabă mor oameni. Aici sufletele se oglindesc în trecut, în mizerie, în răzbunare şi în durere. Chiar dacă şi-au obţinut independenţa, niciun stat nu le-a recunoscut-o.

Dmitry Beliakov, un jurnalist militar a realizat un fotoreportaj impresionant, pe care il puteţi vedea în galeria foto de mai jos.

Deși de facto independentă între 1991-1994 și 1996-1999, până în 2006 această independență a Republicii Cecene nu a fost recunoscută de nici un stat. Este greu de decis cine a controlat în realitate teritoriul Ceceniei în timpul Primului Război Cecen (1994-1996) și în primul an al celui de-al Doilea Război Cecen (1999-prezent). Din punct de vedere constituțional, Cecenia, ca republică autonomă în cadrul RSFSR, spre deosebire de cele 15 republici unionale, nu avea dreptul la secesiune față de URSS, RSFSR și nu direct RASS Ceceno-Ingușă fiind membră a URSS.

În 1992, parlamentul Federației Ruse a adoptat o nouă constituție, care prevedea uniformizarea parților sale componente (regiuni, ținuturi, republici autonome, regiuni autonome, districte autonome, plus orașele federale Moscova și Sankt-Petersburg) sub termenul de subiecte ale federației, și totodată prevedea semnarea unor tratate federale între autoritățile centrale și fiecare unitate autonomă.

Toate aceste unități cu excepția a două - Cecenia și Tatarstan - au acceptat termenii de autonomie propuși de autoritațile federale. În urma unor negocieri prelungite, Tatarstanul a acceptat un tratat mai special in 1993.

Guvernul cecen, condus de Djohar Dudaev, a refuzat orice tratative avand ca finalitate altceva decât independență. Deoarece în memoria politicienilor din acea perioadă legitimitatea guvernului Rusiei a lui Elțîn, care a dat jos în 1991 guvernul URSS al lui Gorbaciov, era asociată (fără vreo greutate juridică) faimoasei sale d