Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HOROSCOP

Publicat in GAZETA de SUD, marți 20 martie 2012 ·

Berbec

Se apropie un eveniment care naşte în sufletul dumneavoastră o stare de nesiguranţă şi emoţie extremă. Nu ştiţi cum veţi face faţă acelui moment, de aceea staţi ca pe ghimpi să vedeţi ce se va întâmpla. Nu aveţi motive de îngrijorare, deţineţi toate resursele pentru a face din acel moment mult aşteptat o reuşită, dar până nu ajungeţi acolo, sunteţi foarte emoţionat şi vulnerabil la zvonurile contradictorii din anturaj.

Taur

Pentru buna funcţionare a chestiunilor domestice, depuneţi eforturi majore, fără a-i implica şi pe cei dragi, dar aceasta îi face pe ceilalţi membri ai familiei să cam profite de dumneavoastră. Ei se simt bine aşa, răsfăţaţi şi cruţaţi de sarcinile care le revin, dar dumneavoastră preferaţi să luaţi tot greul pe umerii dumneavoastră pentru că este o formă de a le arăta cât de mult ţineţi la ei.

Gemeni

Sunteţi chemat de urgenţă într-o altă localitate pentru că este nevoie de opinia dumneavoastră la faţa locului. Ar fi greu să oferiţi sfaturi eficiente prin telefon, de aceea va trebui să lăsaţi orice activitate deoparte pentru a vă dedica acestei deplasări. Consideraţi-o obligaţie de serviciu, dar, chiar dacă vă strică alte planuri, vă veţi întoarce acasă mulţumit că aţi putut fi de folos la nevoie.

Rac

Aveţi senzaţia că purtaţi un dialog cu surzii, întrucât cei din jur nu vor să participe la nimic. Sunt prea preocupaţi de problemele lor şi nu-i interesează nimic decât propriile griji, dând astfel dovadă de un dram de egoism. Dacă însă v-aţi dedica problemelor lor cu prioritate, veţi vedea brusc că interesul lor faţă de dumneavoastră creşte. E o plăcere pentru dumneavoastră să-i vedeţi pe cei dragi mulţumiţi.

Leu

Faceţi parte dintr-o echipă în care colaborarea merge de minune. Dumneavoastră sunteţi motorul de energie, dar altul e creierul acţiunii şi, dacă vă uniţi forţele, veţi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 54 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Guvernul ungar cere UE sancţiuni împotriva unor militari ucraineni: un etnic maghiar a murit în timpul mobilizării forţate în armată

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a cerut Uniunii Europene sancţiuni împotriva unor militari ucraineni, după ce un etnic maghiar din Ucraina a fost ucis în bătaie de ofiţeri recrutori în timpul mobilizării forţate în armată.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 55 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°