Începând de marţi, 20 martie, campania pentru prezidenţialele din Franţa intră într-o nouă fază, prin respectarea obligatorie a egalităţii de timp mediatic. Consiliul Constituţional veghează cu stricteţe la acest aspect şi a anunţat în acelaşi timp numărul de candidaţi oficiali.
Zece candidaţi sunt deci acceptaţi în cursa oficială pentru prezidenţialele franceze, faţă de 12, cât au fost în 2007 şi faţă de 16, cât au fost în 2002. Toţi cei zece candidaţi au reuşit să adune minimum 500 de semnături din partea unor primari francezi, un sistem inaugurat în 1962. La acea oră, însă, era suficient ca un candidat să prezinte dovada că este sprijinit de minimum o sută de primari, pentru a fi acceptat în cursa electorală, iar identitatea acestor primari nu era divulgată public.
O reformă din 1976 a modificat însă regula jocului, pentru a împiedica intrarea în cursă a tot felul de personaje provocatoare. În prezent, deci, fiecare candidat trebuie să demonstreze că deţine cel puţin 500 de scrisori de sprijin din partea a tot atâţia primari, iar numele acestora este publicat. Acest mecanism este denunţat de unii, cum ar fi lidera extremei drepte, Marine Le Pen, ca un obstacol în calea democraţiei. Şi este adevărat că unii primari se gândesc de două ori, dacă nu cumva de o sută de ori înainte de a semna o scrisoare de sprijin pentru un lider de extremă dreapta, mai ales că identitatea lor nu rămâne secretă.
Consiliul Constituţional verifică de altfel validitatea acestor scrisori de sprijin, mai ales a celor care vin din teritoriile de peste mări.
În ceea ce-i priveşte pe cei zece candidaţi, nouă reprezintă partidele tradiţionale: unul singur se defineşte ca un "gaullist" de stânga.
Actualul mod de desemnare a preşedintelui prin sufragiu universal a fost adoptat în 1965, dar şi el este contestat, mai ales de radicalii de stânga, întrucât concentr
