Un vasluian din localitatea Dumeşti a ajuns marţi după-amiază la spital în stare critică.
Potrivit Mediafax, bărbatul de 42 de ani a fost prins sub un zid de beton în timp ce lucra la dărâmarea unei clădiri din apropierea staţiei CFR din localitate.
Accidentul a avut loc în localitatea Huc, iar bărbatul rănit lucra cu ziua. Sub dărâmături a fost prins şi proprietarul clădirii, dar acesta a reuşit să iasă de sub moloz fără a fi rănit.
Un copil de doi ani din Vaslui a ajuns la spital după ce a căzut în toaleta din curte
„În momentul în care am ajuns la locul solicitării, victima fusese scoasă de sub zidul respectiv, starea ei fiind una critică. S-a acordat primul ajutor, după care bărbatul a fost transportat în comă la spital, cu numeroase traumatisme, în special la nivelul toracelui", a declarat, marţi, pentru Mediafax Daniel Ungureanu, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor bărbatului de supravieţuire.
Rămâi pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!