Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Noua Bibiliotecă Naţională se deschide publicului: premierul MRU îi va întâmpina pe vizitatori cu numeroase surprize

Publicat in Adevarul, marți 20 martie 2012 ·

Uşile primului mall cultural din România se vor deschide la Bucureşti pe 23 aprilie. Începând cu prima zi de inaugurare, reprezentanţii Bibiliotecii Naţionale vor pregăti o săptămână cu program special.

Pe 23 aprilie, când va avea loc deschiderea oficială, invitat de onoare va fi chiar primul ministru, Mihai Răzvan Ungureanu. În ziua următoare vor fi organizate lansări de carte, expoziţii şi întâlniri cu scriitori celebri.

Ziua de 25 aprilie va fi dedicată copiilor. “Vom organiza activităţi artistice pentru cel puţin 400 de copii. Criticul litarar Alex Ştefănescu va fi prezent pentru o oră de literatură ”, a precizat Elena Tîrziman, directoarea bibliotecii.

De asemenea, pe 26 aprilie, ziua Proprietăţii Intelectuale, se vor adresa publicului reprezentanţi ai Oficiului de Stat Pentru Invenţii (OSIM) şi ai Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), urmând ca în ultima zi de festivitate, pe 27 aprilie, să fie organizat un atelier privind restaurarea cărţilor.

Click pe fotogalerie pentru mai multe imagini din interiorul Bibliotecii Naţionale!

Probleme cu personalul

Reprezentanţii bibliotecii susţin că, până la sfârşitul anului, cel mai modern edificiu cultural din ţară va fi amenajat în totalitate. “Avem şapte săli de lectură, dar personalul este insuficient. Se lucrează în două ture, câte 12 ore pe zi şi din acest motiv vom termina toată treaba cel mai probabil la sfârşitul anului”, a mai explicat Tîrziman.

Lucrările de construcţie a bibliotecii s-au finalizat în decembrie anul trecut, iar rezultatul arată spectaculos. Clădirea, nu demult o construcţie dărăpănată şi nesigură, este acum ,,un diamant al Bucureştiului“, după cum a numit-o inginerul Costel Grigorescu, şeful de şantier al lucrării. Sticla, piatra decorativă şi marmura sunt câteva dintre materialele care fac din Biblioteca Naţională un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 14 minute
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Premierul Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 14 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 3 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 3 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°