Dacă Ponta putea să fie premierul unui guvern minoritar, de ce nu şi cel al unui guvern PSD-PDL?
Cu fiecare nouă declaraţie, Traian Băsescu vâră băţul prin gard ca să-i asmută pe liderii USD. „I-am propus lui Ponta să fie premier şi m-a refuzat, dacă nu mă credeţi iată stenogramele.“ La fel, faimosul talk-show de la Antena 3 al premierului a avut ca miză nu doar să-i devoaleze lui Gâdea dimensiunile liliputanice în ale jurnalismului, ci şi să vâre dihonie în USL. „L-am sunat pe Ponta, pe Antonescu n-am avut încă timp“, a spus angelic Ungureanu. Antonescu şi Ponta nu mai prididesc să se contrazică, să dezmintă şi să dea asigurări că Uniunea e mai beton ca niciodată. „Glume de cârciumă ale lui Băsescu“, a ripostat Antonescu, în timp ce Ponta spune că „n-o să fiu niciodată premierul lui Băsescu“. Chiar aşa? Atunci de unde iniţiativa congreselor care să consfinţească interdicţia colaborării cu hulitul dictator şi PDL-ul lui? Dar, mai ales, care ar putea fi motivul răzgândelii? Pe rând, Antonescu şi Ponta au constatat că USL e suficient de credibilă pentru a exclude trădarea şi că statutul partidelor „nu suportă numele proprii“. Nu le suportă mai ales în caz de eşec în alegeri, lucru dovedit de mulţimea de protocoale, pacte şi statute încălcate în 22 de ani cu o rapiditate direct proporţională cu procentele lipsă. Niciun partid nu a ezitat să arunce în cel mai apropiat coş de gunoi documentele semnate în timp de pace. Iar dacă punem răzgândirea USL în relaţie cu declaraţia lui Ponta – „Cel puţin la locale, eu, spre exemplu, nu cred că vom lua ca vot politic 50%...“ –, o primă luare în calcul a eşecului, lucrurile se leagă cu totul altfel.
Localele vor fi piatra de încercare de care se va izbi soliditatea USL. Raţionamentul e simplu şi pe înţelesul strategilor de oriunde ar fi ei: dacă USL nu ia mai mult de 40% la alegerile locale, parlamentarele sunt pu
