După succesul incontestabil al primelor trei ediţii (2007, 2008 şi 2010), proiectul Kings On Ice a devenit un spectacol cu tradiţie pe piaţa evenimentelor din România, reuşind să-şi surprindă publicul cu fiecare reprezentaţie. Coordonatorii proiectului nu se dezmint nici de această dată, pentru ediţia din 7 aprilie de pe patinoarul Mihai Flamaropol din Bucureşti (organizată de Amphitrion şi susţinută de OTP Bank). S-a pregătit o nouă serie de numere şi demonstraţii spectaculoase puse în scenă de nume consacrate ale patinajului internaţional ce vor evolua alături de Evgeni Plushenko şi Stephane Lambiel, sub acordurile muzicale ale celebrului Stradivarius mânuit de Edvin Marton.
Patinatoarea de origine franceză, Surya Bonaly, se va afla pentru a doua oară la Bucureşti, după ediţia Kings On Ice din 2008. Considerată drept una dintre cele mai valoroase patinatoare din lume, Surya a reuşit să câştige de-a lungul carierei sale nu mai puţin de 25 de medalii de aur, 10 de argint şi alte 5 de bronz. A fost declarată campioană naţională a Franţei de nouă ori, fiind pe primul loc în clasamentul european cinci ani la rând, în perioada 1991-1995. Unul dintre elementele recurente ale programelor sale este backflip-ul, o săritură pe spate care a devenit reprezentativă pentru tânăra sportivă, Surya fiind totodată singura patinatoare din lume care a încercat un cvadruplu toe loop, în cadrul Campionatelor Mondiale din 1991.
Jurnalul Naţional: Este adevărat că ai avut probleme în alegerea patinelor? Fiind foarte puternică, patinelele au cedat nervos doar după câteva exerciţii?
Surya Bonaly: În cariera mea competitivă, am avut foarte multe probleme legate de patine. Din anumite motive patinele nu erau destul de puternice pentru mine, deoarece mă antrenam 7 ore pe zi, 7 zile pe săptămână! De asemenea, eram cunoscută pentru salturile înalte şi pentru faptul că făceam d