Când acuzăm pe cineva, e bine să ştim exact de ce o facem. Nu de alta, dar s-ar putea să ne trezim vinovaţi fără vină.
În sfârşit, ceva merge bine în ţara noastră: arestările. Asistăm la o imensă operaţie de curăţire a vidanjei naţionale. Genică Boerică, denunţătorul lui Adrian Năstase, pleacă la-nchisoare. Hop, ţop, o să-l urmeze şi denunţatul, fost prim-ministru! Se pregăteşte Mihail Boldea, care - se putea altfel? - a descoperit apa caldă, adică politizarea Justiţiei. Vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban, îşi face încălzirea, în compania soţiei-notăriţe. Pot continua articolul numai cu exemple, unul şi unul. Mascaţii, procurorii ori simpla Poliţie fac descinderi, organizează „flagrante", ridică năvodul plin. Suntem în plină curăţenie de primăvară, pigmentată cu astenia, tot de primăvară, a celor săltaţi. Uimitoare nu e numai cantitatea, ci şi calitatea celor implicaţi. Parlamentari, judecători, notari, poliţişti, funcţionari, toţi par a-şi fi pierdut buna-cuviinţă burgheză ori frica. S-au aruncat cu capul înainte în butoiul aromat-otrăvit de prosperitate. E uimitor cum, în timp ce mass-media relatează arestare după arestare, când cuvântul de ordine e: „Mergi pe burtă!", cei de care vorbim forfotesc, viermuiesc şi continuă să pluseze. Ca nişte musculiţe bete, sunt orbiţi de strălucirea profitului imediat, barosan şi consistent. E incredibil, dar, social vorbind, pedeapsa a încetat să mai semnifice ceva ameninţător, dezonorant.
Trebuie să recunoaştem, e niţeluş înspăimântător. Ştim din cărţi că vinovatul e cuprins de remuşcări doar dacă e prins. Atunci redescoperă el, cu mult talent dramatic, suspinele şi credinţa, compasiunea şi mila. Nu zic nu. Dar nivelul atât de extins al hoţiei, precum şi accesul ei în toate straturile sociale e endemic. Când crima e regula în mediile interlope, în miezul Justiţiei, ori al administraţiei, e
