După mai bine de doi ani și jumătate de mandate interimare, la 16 martie, deputații din Parlamentul de la Chișinău l-au ales pe judecătorul Nicolae Timofti în funcția de președinte al statului.
Candidatura lui Nicolae Timofti a adunat voturile deputaților Alianței pentru Integrare Europeană (58), al grupului socialiștilor condus de Igor Dodon (3), desprins la începutul lunii noiembrie 2011 din PCRM, precum și votul deputatului independent Mihai Godea. D-l Timofti a obținut 62 de voturi, cu unul mai mult decât era nevoie pentru alegerea șefului statului în Republica Moldova.
La 16 martie 2012, se încheie tranziția, începută în aprilie 2009, atât la urne, la alegerile din 5 aprilie, cât mai ales în stradă (6-7 aprilie), unde zeci de mii de oameni au protestat împotriva fraudării scrutinului parlamentar. Departe de a fi o simplă perioadă agitată, într-o țară cu o arhitectură instituțională incompletă, ultimii doi ani s-au remarcat printr-o efervescență a reformelor menite să consolideze statul de drept și libertățile democratice. Grație determinării coalițiilor de la guvernare, în ultimii doi ani, Republica Moldova a devenit „povestea de succes” a Parteneriatului Estic, fiind dată adesea de exemplu celorlalte state din fostul spațiu sovietic care aspiră la integrarea europeană.
Totodată, a fost cea mai fastă perioadă din relația București – Chișinău, în acești doi ani consemnându-se deschiderea a două consulate generale la Bălți și Cahul și a unui birou consular la Ungheni și inaugurarea Institutului Cultural Mihai Eminescu la Chișinău. Tot acum au fost lansate câteva proiecte economice cu valoare strategică, cum este construirea unor poduri peste Prut, construirea gazoductului Iași-Ungheni sau conectarea sistemului electric din Republica Moldova cu cel din România și implicit cu Uniunea Europeană.
Tot în această perioadă, diplomația de la
