Ambasadorul Germaniei în România, Andreas von Mettenheim, consideră că Mecanismul pentru Cooperare și Verificare (MCV) nu ar trebui eliminat, chiar dacă, în ultima perioadă, tot mai multe voci s-au pronunțat în acest sens. Diplomatul consideră că acest mecanism „trebuie să rămână la locul lui", întrucât are „mai multe merite decât inconveniente" și „stabilizează eforturile pentru reformă".
Ambasadorul Germaniei la București a făcut aceste afirmații în cadrul unei dezbateri despre lupta împotriva corupției, organizată la București de Departamentul de Stat al SUA, de Centrul „George C. Marshall", de Institutul pentru Studii de Securitate al Ministerului Apărării al SUA şi de Ministerul Federal German al Apărării.
Diplomatul a pornit de la ideea că Germania, România şi Statele Unite sunt parteneri în cadrul Alianței Nord-Atlantice, iar Germania şi România sunt membre ale Uniunii Europene, împărtăşind aceleaşi valori - „libertatea, democraţia, drepturile omului".
Cu toate acestea, a afirmat Andreas von Mettenheim, Uniunea Europeană are la dispoziție instrumente pe care Statele Unite nu le au.
„MCV-ul este unul dintre aceste instrumente şi merită să ne amintim istoricul lui. A fost creat la intrarea României în UE, în 2007, pentru că România avea anumite slăbiciuni în ceea ce priveşte reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei, care puteau împiedica o aplicare corectă a legislaţiei UE. Ca urmare, Comisia Europeană s-a angajat să asiste România în remedierea acestor probleme și să verifice progresele făcute pe baza anumitor standarde stabilite în acest scop", a afirmat Andreas von Mettenheim.
Ambasadorul a declarat, de asemenea, că tot mai multe voci cer desfiinţarea acestui mecanism, precizând, totodată, că înțelege, într-o anumită măsură, argumentele aduse. Chiar și așa, a spus diplomatul, avantajele MCV-ului sunt mai mari decât inconveni