Comisia europeană pentru Democraţie prin Drept, cunoscută mai ales sub titulatura Comisia de la Veneţia, a criticat sever luni reforma sistemului judiciar ungar, pe care a calificat-o drept o ameninţare pentru independenţa justiţiei, relatează AFP.
„Elemente esenţiale ale reformei - dacă rămân neschimbate - contrazic nu numai standardele europene de justiţie, în particular independenţa sa, dar pun probleme şi în ce priveşte dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului", au apreciat juriştii.
Presată din toate părţile, puterea de la Budapesta caută aliaţi. Şeful diplomaţiei maghiare, Janos Martonyi, s-a aflat, marţi, la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu omologul său român, Cristian Diaconescu. Printre alte subiecte discutate a fost şi legea maghiară privind reprezentarea minorităţilor în Parlamentul de la Budapesta. Martonyi a declarat că aceasta facilitează accesul tuturor minorităţilor în Legislativul de la Budapesta, dar Bucureştiul nu este de aceeaşi părere.
România consideră că potrivit noii legislaţii ungare, comunităţile reduse numeric, aşa cum este cazul celei româneşti, nu vor beneficia de reprezentare parlamentară adecvată, şi insistă ca reprezentantul minorităţii în Parlamentul ungar să aibă inclusiv drept de vot", susţine MAE român.
Potrivit noii legislaţii ungare, dacă o anumită minoritate nu poate să-şi trimită propriul reprezentant în Parlament, deoarece nu a întrunit numărul de voturi pentru a trece pragul electoral, atunci va avea dreptul la un aşa-zis „purtător de cuvânt" în Legislativ, care poate participa la discuţii, însă fără dreptul de a vota.