Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FEMEI TARI. Aura Muşat, 32 de ani, pilot de avion: "Am avut zboruri cu vânt puternic, în care pasagerii au fost atât de speriaţi, încât nouă ne venea să râdem"

Publicat in Gandul, marți 20 martie 2012 ·

Aura Muşat, pilot cu 4.000 de ore de zbor în spate, nu se joacă niciodată cu vorbele. Mai ales când e vorba chiar de cuvântul "niciodată" şi de surprizele pe care viaţa le ţine în mânecă special parcă pentru a-l face de nimic. "Pentru mine zborul a fost o lecţie de viaţă foarte bună. În momentul în care mi-am dat seama că voi face o carieră în domeniul ăsta, mi-am dat seama că nu trebuie să te joci cu cuvintele. Nu trebuie să spui "Niciodată nu voi putea face aşa ceva". Pentru că viaţa mi-a demonstrat nu doar că am făcut ceea ce credeam că nu voi fi în stare să fac, dar fac acest lucru în continuare cu foarte mare pasiune", a învăţat ea lecţia.

Ziua pe care şi-o aduce aminte minut cu minut

Astăzi, ea este copilot la Tarom pe un avion Airbus 318 cu 120 de locuri, dar această ocupaţie serioasă a început ca o glumă. Tatăl ei vitreg, fost pilot militar, i-a dat ideea să se ducă la cursurile de aviaţie de la Clinceni. La început nici nu a vrut măcar să audă. "La un moment dat, m-am şi certat cu el...Până la urmă m-am dus. M-am dus ca să-i demonstrez că nu voi fi în stare", povesteşte Aura Muşat. A început partea teoretică şi, după un timp, a dat un examen pentru a zbura pe planor. "Puteam să aleg între planor, zbor cu motor, paraşutism. Am ales planorul pentru că erau mai multe locuri şi mai puţină concurenţă. Am zis să încerc, ştiind că mai târziu voi putea trece la zborul cu motor", spune ea.

Foto: SILVIU MATEI

A rămas uimită când a văzut cât de frumos e acolo sus. "Primul zbor de aclimatizare nu faci nimic, doar admiri. Mi-am zis: "Doamne, nu o să fiu niciodată în stare să fac aşa ceva". Eram mai mult decât fascinată, cred că e una dintre puţinele zile din viaţa mea, pe care mi le aduc aminte, aşa, minuţel cu minuţel. Pot să zic că din momentul ăla m-a cucerit", îşi aminteşte ea. A urmat, după un timp, zborul la simplă comandă, câna a pil

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 36 minute
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 2 ore
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 2 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 2 ore
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 2 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum o ora
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 3 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Informări publice - 23 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
S.C. Lempes View Imobiliare SRL, titular al proiectului „Obţinere AC pentru construire ansamblu locuinţe”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare „Continuarea procedurii privind emiterea aprobării de dezvoltare”, pentru

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 11 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°