Dragă Aline,

Şi asta numeşti tu violenţă? În cazul acesta, concepţiile noastre asupra vieţii sînt diametral opuse… ar zice un erou de-al meu. Dacă aș fi laș și parșiv, cum e obicieiul pe aici aș spune: întreabă-i pe organizatori și pe finanțatorii de la Adenauer, nu pe mine, de ce i-au adus pe Voina? Nu e nici meritul și nici vina mea că cei de la Voina sînt aici. (Chiar am fost mai mult decît surprins cînd cei de la Fundația Konrad Adenauer mi-au trimis o invitație la o dezbatere cu Voina: m-a surprins că o fundație care promovează valori conservatoare susține un grup cu vederi anarhiste. Se mai întîmplă.) Eu nu am făcut decît să pun în discuție-interviu ceea ce fac ei așa cum au făcut-o și alții. Dar cum nu-mi stă în fire să dau vina pe alții cred că atît festivalul, cît și finanțatorii au făcut bine ca i-au adus pe cei de la Voina în România. În rest, vorba dragă ție: Dumnezeu cu mila.

Bun, un membru al grupului Voina a venit la Bucureşti şi într-una din prezentări a dat o palmă unui spectator mai insistent. Nu am văzut faza căci nu eram în oraş, dar am văzut că toată lumea bună a reacţionat unanim: aşa ceva nu se face. Cîtă violenţă! În lumea civilizată din care pretindem că facem noi parte nu se procedează aşa. Aşa o fi… Cîtă violenţă….

În timp ce citeam rîndurile scrise de tine mi-am amintit de celebrul text al lui Walter Benjamin – Critica violenţei, care vine cumva să-mi confirme obsesiile din ultima perioadă legate de acest subiect. Ştii, pentru mine gestul artistului de la Voina nu aduce nimic nou în poveste. Arta, lumea artistică a văzut atîtea, că asta pare o joacă de copii. Violenţă în artă? E destul să privim numai avangarda ca să vedem cît poate fi cu adevărat de radicală şi violentă arta. Am uitat cumva de acționismul vienez? Prin comparaţie: mai tot ce s-a întîmplat şi se întîmplă în perioada post-avangardistă e un comerţ banal sa