Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşul Horezu a înregistrat un nou succes la Târgul de Turism al României

Publicat in Curierul de Valcea, marți 20 martie 2012 ·

Administraţia publică locală din oraşul ceramiştilor, aşa cum ne-a obiş­nuit în ultimii ani, se implică cu multă abnegaţie, dăruire şi profe­sio­nalism pentru promovarea turismului în zona Horezu. În acest context, în perioada 15 – 18 martie 2012, oraşul Horezu a fost prezent la cel mai mare târg de turism al României, fiind singura entitate publică din judeţul Vâlcea participantă la cea de-a XXVII-a ediţie a renumitului eveniment. Târ­gul de Turism al României orga­nizat de Centrul Expoziţional ROMEXPO, s-a bucurat în acest an de sprijinul Camerelor de Comerţ din România, Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, Federaţiei Patro­natelor din Turismul Românesc, Aso­ciaţiei Naţionale de Turism Rural Eco­lo­gic şi Cultural şi Organizaţiei Patro­nale a Turismului Balnear din Româ­nia. Târgul a reunit 232 de partici­panţi, companii de profil, agenţii de tu­rism şi tour-operatori, hoteluri şi pen­siuni, organizaţii patronale şi asociaţii, administraţii publice locale, edituri şi instituţii culturale, dar şi reprezentanţi ai presei din domeniu: televiziuni, re­viste, site-uri şi blog-uri consacrate. Ca şi la reuniunea din anul trecut, pre­cum şi la alte târguri de turism, par­ticiparea la această ediţie este îns­crisă în activităţile şi calendarul pro­iec­tului „Promovarea produselor şi a eve­nimentelor turistice specifice din zona depresionară Horezu pentru dez­voltarea şi consolidarea turismului în Nord-Vestul Judeţului Vâlcea”, cod SMIS 16531, proiect finanţat de Uniu­nea Europeană şi Guvernul României prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa Prioritară 5 – Dez­vol­tarea durabilă şi promovarea turis­mului, Domeniul Major de Intervenţie 5.3 Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică. Oraşul Horezu a beneficiat de un stand finanţat din fonduri europen

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Știri România Primar de comună, condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale

Ziua Constanta acum 36 minute
Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, instanța de fond stabilind că pedeapsa va fi executată în regim de detenție. Potrivit portalului ins

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Nicușor Dan merge în Germania pe 18 iulie pentru o întâlnire oficială cu liderii de la Berlin

Mediafax acum 41 minute
Președintele României, Nicușor Dan, se va deplasa în Germania pe data de 18 iulie. Acolo, va avea o întâlnire cu cancelarul german Friedrich Merz. Informația a fost transmisă de purtătorul de cuvânt al Cancelariei, Steffen Meyer, care a menționat că

Tensiuni în PSD cu privire la guvernare. Primarul Buzăului, Constantin Toma: Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni

Ziarul Financiar acum o ora
Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni, declară Constantin Toma la Digi 24. Primarul Buzăului este de părere că Grindeanu nu mai este credibil şi ar trebui să plece din funcţie. „Nu vreau ieşirea de la guvernare şi am s

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 34 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 4 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°