Consiliul Judeţean Bihor şi Şcoala de Arte Francisc Hubic, în colaborare cu TVR organizează pe 5 aprilie la Oradea o ediţie specială a celebrei emisiunii de muzică populară "Tezaur Folcloric", prezentată de Mărioara Murărescu.
Noutatea acestei ediţii este faptul că este realizată cu ajutorul artiştilor unei şcoli şi nu cei ai unor orchestre profesioniste. "Pentru prima oară, orchestra şcolii Rapsodia Bihoreană, condusă de profesor Liviu Buţiu e atât de bună încât are girul doamnei Mărioara Murărescu pentru a asigura acompaniamentul întregii emisiunii şi atunci când vor interpreta concurenţii, dar şi când va fi vorba de invitaţi. De asemenea, va participa şi grupul vocal folcloric Lioara, condus de Antonela Ferche Buţiu. Doamna Mărioara Murărescu a colaborat cu orchestra noastră şi cu elevii noştri şi a rămas plăcut surprinsă", a explicat Marian Boboia, directorul general al Şcolii de Arte Francisc Hubic.
Evenimentul va avea loc pe 5 aprilie, de la ora 18, la Casa de Cultură a Sindicatelor şi va fi compus dintr-un concert al mai multor invitaţi, dar şi dintr-un concurs pentru copii şi tineri aleşi din tot judeţul.
În urma unei preselecţii organizate la sediul Şcolii de Arte Francisc Hubic, la categoria "Moştenitorii" vor concura Andrada Tulvan, Ioana Urs, Andreea Puşcaş şi Florina Morar, iar la secţiunea "Muguri de tezaur", dedicată copiilor, vor participa Raul Leuca, Antonia Hoza, Natalia Hălmăgean, Paula Ţenţ, Dalia Zbârcea, Andrei Pirtea şi Alexandra Maria Secan.
De asemenea, orădenii vor putea asculta şi reprezentaţii ale artiştilor bihoreni Maria Haiduc, Florica Bradu, Florica Zaha, Maria Sidea, Leontin Ciucur, Cornel Borza, Antonela Ferche Buţiu, Ionel Ban, Otilia Haragoş Seghedi, Dana Ionela Jurjuţ şi Grupul vocal folcloric Lioara.
Emisiunea va avea şi invitaţi speciali. Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor vor urca şi Cristian