Ştiu că întrebarea de mai sus sună puţin vetust. Pare din vremuri când oamenii aveau cuvânt şi îşi puteau întinde mâna fără teama că le dispare ceasul. Dar există şi astăzi instituţii care trebuie să fie mereu atente şi la cuvântul dat, şi la onoare şi la încrederea pe care o inspiră sau nu. Prima dintre ele este (sau ar trebui să fie) preşedinţia.
Traian Băsescu are la activ şapte ani de erodare permanentă a bazelor preşedinţiei României, aşa cum au fost ele gândite în Constituţie. Preşedintele ar trebui să fie o ultimă instanţă la care apelează partidele, sindicatele, patronatele sau cetăţenii atunci când apar dezechilibre, când sunt de gestionat conflicte potenţiale, stări tensionate, revolte sociale. Ca să existe o asemenea instanţă, trebuie să existe o minimă bază de respect reciproc şi de încredere. Chiar dacă omul care este la un moment dat preşedinte e cunoscut ca având anumite idei politice, de pildă, să fie mereu clar pentru toată lumea că există limite care nu se încalcă, gesturi care nu se fac, interese majore care sunt protejate.
Fără să mai trec în revistă palmaresul băsescian în deconstrucţia instituţiei pe care o reprezintă, nu pot să nu observ o situaţie gravă: cu cât se apropie alegerile, cu atât devine preşedintele mai apropiat de imaginea tulbure a unui şmecher de la colţ de stradă, în ai cărui ochi citeşti interesul viu pentru telefonul tău, cheile de la maşină sau de la casă.
Ultimul episod e relevant. După cinci săptămâni de la nişte consultări politice, ţinute sub imperiul unor proteste de stradă persistente, Băsescu se duce la o emisiune tv cu stenogramele discuţiilor (cu o parte din ele), încercând să arate dedesubturi inexistente şi negocieri în care a vorbit de unul singur. Atunci, când erau de făcut cu adevărat declaraţii, după negocieri, el nu a spus nimic despre ideea unui guvern Ponta pentru că, evident, acea idee n
