Crimele de luni dintr-o şcoală evreiască franceză au provocat reacţii de indignare în întreaga lume precum şi o sporire a măsurilor de securitate ale unor puncte de interes evreieşti din câteva ţări europene, relatează AFP.
Atacul din faţa unui colegiu-liceu evreiesc din Toulouse (sud-vest) făcut de o persoană a cărei identitate este necunoscută s-a soldat cu patru morţi, dintre care trei copii.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a condamnat "uciderea brutală a evreilor, între care şi a unor copii". "Este prea devreme pentru a şti exact care sunt circumstanţele acestui act criminal, dar nu putem exclude faptul că acesta a fost motivat de un anti-semitism violent şi sângeros ", a declarat Netanyahu.
"Dintre toate lucrurile oribile, nu cunosc nici un păcat mai mare decât uciderea unui copil, un nevinovat care nu face rău nimănui", a declarat preşedintele Shimon Peres.
Autoritatea Palestiniană, vorbind prin intermediul negociatorul Saeb Erakat, şi-a exprimat indignarea de asemenea faţă de acest "atentat", o părere împărtăşită de întreaga clasă politică israeliană.
Vaticanul şi-a exprimat "profunda indignare, nedumerirea şi condamnarea hotărâtă" a acestui atac."Atacul din Toulouse (...) este un act oribil şi nedemn, care se adaugă la alte acte de violenţă recente şi lipsite de sens din Franţa", a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi.
În SUA, Casa Albă a condamnat "în termenii cei mai duri" acest "atac oribil", denunţând un "act de violenţă fără sens şi revoltător", informează Mediafax.
În New York, poliţia a decis să întărească securitatea din jurul sinagogilor şi instituţiilor evreieşti.
În numele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a condamnat "crima odioasă": "Nimic nu este mai intolerabil decât uciderea copiilor nevinovaţi".
Preşedintele UE, Herman Van Rompuy s-a declarat ca fii