Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSARUL ZAMBACCIAN. Ultimul termen! Procurorii cer condamnarea la închisoare a lui Adrian Năstase

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 20 martie 2012 ·

Fostul premier Adrian Năstase a fost chemat astăzi la Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un nou termen în dosarul Zambaccian, în care este acuzat de luare de mită în formă continuată şi santaj. În cazul în care va fi găsit vinovat, procurorii cer între 3 și 10 ani de închisoare, plus o pedeapsă complementară. Sursa: Arhiva EVZ

UPDATE 4. Instanța rămâne în pronunțare și anunță că aceasta va fi făcută publică pe 30 martie. Procesul pe fondul dosarului Zambaccian se încheie. Oricare va fi hotărârea completului de trei al Înaltei Curți de Casație și Justiție ea va putea fi contestată la un complet superior.

UPDATE 5. Irina Jianu: "Aș fi putut să fiu martor, să spun ceea ce se dorea, despre soții Năstase, dar cum mai eram eu demnă, cum mai stăteam aici, pe Pământul ăsta!?"

UPDATE 4. Dana Nastase: "Ce-am avut de declarat, am declarat. Am spus adevărul. Mi-e foarte greu să mă concentrez, a fost o zi foarte grea pentru mine. Singurul lucru pe care vreau să-l spun, în legătură cu toate capetele de acuzare, e ca sunt nevinovată".

UPDATE 3. "Codul Zambaccian l-am inventat dupa Codul lui Da Vinci, dar, iată, se justifică, a devenit un dosar celebru", spune Nastase, despre lucrarea publicată, ce are 10 volume. "M-am simțit și mă simț în continuare umilit, ca să citez un personaj în viață, de felul în care trebuie să vin în această clădire", spune Nastase, aluzie la recentele declarații ale lui Traian Băsescu. Năstase consideră că este sacrificat pentru ca raportul MCV din iunie să fie pozitiv, iar România să fie primită în Schengen: "Tot ceea ce rămâne din aceste dosare este o vendetă politica, lipsită de sens".

UPDATE 3. În ultimul cuvânt, Adrian Năstase spune, ironic, că procesul i-a creat și un mare avantaj, în sensul că, în această seară, după șapte ani, este invitat la o emisiune la TVR. El se declară deranjat de faptul că, în ultimii trei an

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse însemnate cantitativ în Moldova şi nordul Dobrogei / Judeţele vizate - HARTA

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis avertizare cod galben de precipitaţii, pentru judeţe din Moldova şi nordul Dobrogei, unde anunţă cantităţi de apă ce pot ajunge la 30 de litri pe metru pătrat. Avertizarea este valabilă în 19 septembrie, în intervalul 03.00 – 18

Pagerele care au explodat în Liban au fost fabricate de o companie cu sediul în Budapesta. Hezbollah promite răzbunare

Ziare.com acum 54 minute
O companie din Ungaria a fabricat pagerele utilizate de israelieni în atacul din Liban în care nouă persoane au murit și alte aproximativ 3.000 au fost rănite, a susținut Gold Apollo, compania taiwaneză despre care se spune că ar fi produs dispoziti

Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Ungaria din cauza inundațiilor. Debitul Dunării, așteptat să crească

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează miercuri cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria, asupra faptului că, în contextul inundaţiilor recente, se preconizează aplicarea de către autorităţile m

Primele declarații ale bărbatului care a dat foc în Palatul Parlamentului. „Am fost la DNA săptămâna asta”

Libertatea acum o ora
Bărbatul reținut pentru 24 de ore după ce marți a provocat un incendiu la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor a declarat că a făcut gestul din cauza clasei politice, potrivit imaginilor difuzate de Digi 24.

Rusia vizează campania prezidențială a Kamalei Harris, susține Microsoft. „Exploatează orice vulnerabilitate”

Ziare.com acum o ora
Gigantul tehnologic Microsoft a declarat marţi, 17 septembrie, că agenţi din Rusia au vizat campania candidatei democrate la preşedinţia SUA, Kamala Harris, relatează dpa. Microsoft a descoperit că Rusia s-a orientat spre campania Kamalei Harris, cu

Bărbat în comă după ce a fost atacat cu un topor pe un drum forestier. Poliția a reținut un suspect

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Arad a ajuns în comă la spital după ce a fost atacat cu toporul pe un drum forestier. Poliția a reținut un suspect după deschiderea dosarului penal pentru tentativă la omor. Potrivit unui comunicat de presă transmi

Autoturism de lux, căutat de autoritățile din Germania, descoperit în Portul Constanța! (FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanța un autoturism de lux, căutat de către autoritățile din Germania, pregătit pentru a fi exportat în Georgia. În ziua de 17.09.2024, poliţiştii de frontieră din cadru

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Nemanja Majdov (28 de ani), campion european și mondial la , a fost suspendat din toate activitățile timp de 5 luni de Federația Internațională de Judo. Majdov a fost sancționat, la o lună de la încheierea Jocurilor Olimpice de la Paris, pentru că a

Billie Eilish a anunţat că o va susţine pe Kamala Harris la alegerile prezidenţiale: „Votaţi ca şi cum viaţa voastră ar depinde de asta, pentru că aşa este”/ VIDEO

News.ro acum 2 ore
Superstarul american Billie Eilish, care este foarte popular printre tineri, a anunţat la 18 septembrie că va vota pentru Kamala Harris, candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, pentru a-l contracara pe Donald Trump. Ea şi-a îndemnat

MATERNITATEA Giulești suspendă internările din cauza infecțiilor nosocomiale. Ce se întâmplă cu nașterile înainte de termen

Gandul acum o ora
Maternitatea Giulești din București a sistat internările și a închis mai multe secții pentru igienizare, după ce au fost descoperite bacterii nosocomiale. Nașterile înainte de termen vor fi suspendate, iar cazurile urgente vor fi redirecționate cătr

Vremea

București
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

15°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

19°
mie.

13°/23°
joi

13°/22°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
Constanta
acum

23°
mie.

17°/23°
joi

16°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/24°