Rusia i-a cerut aliatului său sirian să accepte "imediat" un armistiţiu zilnic umanitar în Siria. Solicitarea vine în contextul în care luni au avut loc noi lupte între dezertori şi militari într-un cartier din Damasc. 25 de persoane, dintre care nouă civili, au murit luni în ţară, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, ONG care a anunţat ofensive în forţă ale regimului în mai multe regiuni.
La Damasc, luptele nocturne din cartierul Mazze, care adăposteşte serviciile de informaţii, clădirile guvernamentale şi ambasadele Indiei şi Grecie sunt "cele mai importante şi cele mai apropiate de centrele de securitate din Damasc, de la începutul revoltei", pe 15 martie 2011, a afirmat preşedintele organizaţiei neguvernamentale amintite.
Aceste confruntări au loc după trei atentate sângeroase, sâmbătă şi duminică, la Damasc şi Alep, în legătură cu care Opoziţia şi regimul s-au acuzat reciproc.
În acelaşi timp, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi Rusia "au cerut Guvernului sirian şi grupurilor armate să accepte imediat un armistiţiu umanitar zilnic, pentru a permite accesul la răniţi şi la civilii care trebuie evacuaţi".
În paralel, cei cinci experţi mandataţi de emisarul ONU şi Ligii Arabe, Kofi Annan, au ajuns la Damasc, pentru a negocia înfiinţarea unei misiuni de observare, în scopul de a se înceta "crimele".
Pentru acceptarea unui armistiţiu, regimul sirian cere ca Opoziţia să depună armele, în schimbul unei amnistii şi ca ţările vecine să blocheze orice transfer către Opoziţie.
O misiune de evaluare a ajutorului umanitar, formată de Organizaţia pentru Cooperare Islamică (OCI) şi ONU lucrează de duminică sub supravegherea regimului. Ea va merge în zece provincii.
Rusia i-a cerut aliatului său sirian să accepte "imediat" un armistiţiu zilnic umanitar în Siria. Solicitarea vine în contextul în care luni