Consiliul Județean Mureş va fi obligat să respecte legea concurenţei şi să stabilească valori ale tarifelor apropiate de cele practicate pe „piaţa zborurilor”.
Tribunalul Cluj a dat dreptate luni Consiliului Judeţean Cluj şi a suspendat „tarifele nesimţite” stabilite de Consiliului Judeţean Mureş, cu scopul eliminării concurenţei venite din partea aeroporturilor învecinate. Astfel că, aplicarea prevederilor privind condiţiile şi tarifele de operare ale Aeroportului Târgu-Mureş pe anul 2012, prevăzute în anexa la HCJ Mureş de la sfârşitul lunii ianuarie, s-au sistat până la judecarea cauzei.
În data de 17 ianuarie, Consiliul Județean Cluj a înaintat o acțiune în instanță în care acuza Consiliul Județean Mureş de concurenţă neloială în legătură cu finanţarea Aeroportului Târgu-Mureş.
Târgu-Mureş dă aproape gratis aeroportul operatorilor
Consiliul Judeţean vecin s-a amestecat în piaţa locală a zborurilor plusând, în încercarea disperată de a atrage operatori aerieni care activau la Cluj, cu o ofertă irezistibilă – tarife cu 90% mai mici decât cele practicate de Aeroportul Cluj-Napoca – pentru a le muta baza de operare pe Aeroportul din Târgu Mureș.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a explicat, ieri, de unde vinde concurenţa neloială. Aeroportul mureşean practică o taxă de de numai 0,95 de euro/pasager, datorită subvenţiilor primite de la CJ Mureş, în timp ce, în cazul aeroportului clujea,n taxa respectivă este de 10 euro, potrivit lui Tişe.
Practic, oferind tarife apropiate de zero, mureşenii încearcă să-și elimine competitorii la atragerea companiilor aeriene, deoarece acestea aleg ofertele având în vedere ca element de departajare primordial costul.
„Suntem deschişi la competiţie, dar vrem să fie corectă”
Singura dorinţă a reprezentanţilor aeroportului este de