Dacă Internetul ar fi un stat, atunci el ar deveni, în 2016, cea de-a cincea cea mai mare economie a lumii, după Statele Unite ale Americii, China, Japonia şi India, dar înaintea Germaniei, conform unui studiu realizat de către Boston Consulting Group (BCG) şi citat de 7sur7.be.
În următorii patru ani, la nivel mondial, vor exista 3 miliarde de utilizatori de Internet, faţă de 1,9 miliarde de utilizatori în 2010, iar economia lui va reprezenta 4.200 de miliarde de dolari în statele G20, faţă de 2.300 de miliarde de dolari în 2010, conform estimărilor BCG.
O astfel de creştere este determinată de mai multe aspecte, printre care se numără şi faptul că în prezent utilizatorii pot avea acces la Internet direct de pe telefonul mobil.
Dintre statele G20, Marea Britanie se află pe primul loc în topul ţărilor în care Internetul are cea mai mare contribuţie la produsul intern brut (PIB). Astfel, în 2016, ea va reprezenta 12,4% din PIB. Pe locul secund s-ar afla Coreea de Sud, cu 8% din PIB, media în cele 27 de state membre UE, de 5,7% din PIB, Statele Unite ale Americii, cu 5,4% din PIB, Canada, cu 3,6% din PIB, şi Franţa, cu 3,4% din PIB.
În cazul statului chinez, unde numărul utilizatorilor de Internet este extrem de mare, contribuţia ar urma să reprezinte 6,9% din PIB.
"Într-o serie de state, incluzând China, Germania, Turcia şi Franţa, companiile mici şi mijlocii care au relaţii active pe Internet cu consumatorii au înregistrat vânzări care le-au depăşit pe cele ale companiilor cu o prezenţă slabă sau care nu sunt prezente pe Internet, diferenţa fiind chiar şi de 22 de puncte procentuale", se mai explică în studiul care a fost realizat într-o perioadă de trei ani, folosind date obţinute din 50 de state ale lumii.
Dacă Internetul ar fi un stat, atunci el ar deveni, în 2016, cea de-a cincea cea mai mare economie a lumii, după Statele