Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Visul american, eşuat la tribunal GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, marți 20 martie 2012 · · ·

Românii cercetaţi de FBI pentru tentativă de extorcare a milionarei Anne Bass din SUA au ajuns cu greu în „ţara tuturor posibilităţilor“. Acum, ei riscă să-şi petreacă toată viaţa după gratii.

Emanuel Nicolescu (32 de ani) din Bucureşti, Nicolae Helerea din Braşov şi Alexandru Ştefan Barabaş (25 de ani) din Iaşi sunt principalii suspecţi în cazul sechestrării şi tentativei de extorcare a milionarei americane Anne Bass, eveniment petrecut în aprilie 2007, în South Kent, Connecticut.

Primul dintre ei a fost deja arestat de autorităţile americane şi este judecat în aceste zile la New Haven, Connecticut. Nicolescu este acuzat oficial de tentativă de extorcare, conspiraţie în vederea extorcării, precum şi deţinerea unui vehicul furat. Riscă 50 de ani de închisoare. Ceilalţi doi sunt în vizorul investigatorilor americani, iar presa de peste Ocean se referă la ei prin sintagma „nu a fost încă arestat". Investigatorii americani, printre care şi FBI, caută dovezile care să-i incrimineze şi să-i aducă în faţa instanţei.

Colegi de cameră

Fapta pusă la cale de cei trei este odioasă şi aduce mult cu un scenariu de film de Hollywood. Se pare că artizanii „planului" au fost Emanuel Nicolescu şi Nicolae Helerea, prieteni încă din adolescenţă şi colegi de cameră vreme de mulţi ani. Pe site-ul de socializare Facebook apar împreună în multe fotografii.

Click pentru mai multe imagini personale ale lui Nicolae Helerea

Ambii au ajuns în Statele Unite prin efortul imens făcut de părinţii lor. Tatăl lui Emanuel a cerut azil politic înainte de 1989 în SUA şi şi-a adus toată familia acolo după Revoluţie. Despre Emanuel se ştie că a ajuns în America în 1993, la vârsta de 13 ani.

Misiune secretă a FBI în România

O istorie similară are şi familia lui Nicolae Helerea. Tatăl lui, un acordeonist foarte talentat din Sibiu, a ajuns

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Liderul sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a predat justiţiei. Mandatul său de arestare a fost anulat

HotNews acum 28 minute
Liderul politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a prezentat vineri în faţa justiţiei locale după ce a sfidat-o timp de peste trei luni şi a acceptat să fie interogat într-un dosar pentru „atentat la ordinea constituţională”, beneficiind ime

Doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi în Gaza într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuţie a ajutoarelor administrat de Fundaţia Umanitară

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF) a anunţat sâmbătă că doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuire a alimentelor din Gaza, informează Reuters

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum o ora
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 5 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța! Gigantul chinez, acuzat de reduceri înșelătoare și practici comerciale incorecte

Gandul acum 41 minute
Gigantul chinez de comerț online Shein a fost amendat cu suma de 40 de milioane de euro de către Autoritatea pentru Concurență din Franța. O investigație derulată de autoritățile din Hexagon timp de aproape un an a scos la iveală o serie de practici

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°