Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariul minim la 850 lei, prima salvă sindicală a primăverii

Publicat in Curierul de Valcea, marți 20 martie 2012 ·

Sindicaliştii afiliaţi la Confe­de­raţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” consideră că datele econo­mi­ce, aşa cum au fost ele făcute pu­blice, în trimestrul II, III şi IV al anu­lui 2011 au fost suficient de pozitive pentru a conţine premisele unei creşteri salariale pentru apara­tul bugetar de la 1 ianuarie 2012 dar, cu toate acestea, creşterea sa­la­rială, deşi promisă dacă exista creş­tere economică, nu s-a realizat la începutul anului în curs, Guver­nul afirmând că această creştere nu este susţinută economic. Aurel Popescu, liderul UST Cartel ALFA Vâlcea, crede că această situaţie duce la concluzia că solicitarea Preşedintelui Traian Băsescu, formulată în Plenul Parla­mentului este un demers pur popu­list care face parte din strategia atent gândită şi pusă în practică de actuala Putere în vederea cam­pa­niei electorale. „Solicitarea de majorare a sa­lariilor bugetare, formulată impe­ra­tiv de Preşedinte, este o demons­traţie, care nu mai era necesară, a incoerenţei economice de care a dat dovadă actuala Putere din Ro­mânia şi o probă a lipsei de respect faţă de sacrificiile uriaşe făcute de populaţie, în numele aşa zisei sta­bi­lităţi economice clamate de guver­nanţi. În paralel cu reducerile sala­riale din mediul bugetar, mediul privat a fost grav afectat de dera­pajele economice şi de proasta ges­tiune a economiei româneşti. Me­diul economic privat a fost moto­rul economiei şi a generat creş­te­rea economică din ultimele trei tri­mes­tre ale anului trecut, iar an­ga­jaţii din sectorul privat au suportat la rândul lor drastice reduceri sala­riale. Mediul privat a fost afectat de ajustările fiscale, iar măsurile de austeritate au făcut ca marea majoritate a lucrătorilor din mediul privat să fie salarizaţi cu salariul minim pe economie. Măsura propusă de Preşedinte face o gravă discriminare între me­diul privat şi cel bugetar, în con­di­ţiile în care recuperarea

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 28 minute
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 2 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 5 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 4 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Vremea

București
acum

24°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°