Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nea Gogu

Publicat in Dilema Veche, miercuri 21 martie 2012 ·

Pe nea Gogu l-am găsit printr-o prietenă. Zăpezile multe şi grele din iarna care abia a trecut au lăsat ferfeniţă burlanele clădirii în care locuiesc. A fost şi prima oară cînd mi-am pus întrebarea „Cine Dumnezeului face chestii din astea? O exista o meserie aparte de burlănar, sau tuburile respective vin la pachet cu casa, adică le fac tot constructorii?“. Nea Gogu mi-a dat răspunsurile. Există o meserie aparte de burlănar. Nu-i zice musai aşa, face parte din tagma mai largă a tinichigiilor, dar e cu specializare, e cum ar veni – în vocabularul idiot de corporaţie – nişată.

M-am speriat cînd l-am văzut prima oară pe nea Gogu. Are şaptezecişi de ani, dar i-aş fi dat lejer o sută douăzeci. M-am speriat la gîndul că omuleţul ăsta gîrbovit, surd bocnă şi cu gingiile rămase curate şi roz ca ale bebeluşilor ar trebui să demonteze şi apoi să monteze de la etajul doi în jos un burlan lung de mai mulţi metri. Nu era însă cazul să-mi fac griji că moşul meu o să atîrne ca o smochină uscată bălăngănindu-se pe la ferestre ca alpiniştii utilitari, ăia tineri şi frumoşi care spală clădirile de birouri pe dinafară. El era creierul. The Master. El venea, se uita, calcula din ochi şi din cap diverse lungimi şi coturi, se ducea la el în atelierul din spatele casei, meşterea burlanul, iar căratul şi montatul cădeau în sarcina a doi ucenici mult mai tineri.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp„Hai, nea Gogule, că l-ai crăcănat de tot!“, se răsculă unul dintre ucenici cînd una dintre îmbinări nu muşca bine din tabla argintie. Nea Gogu (un surd selectiv, îl bănuiesc) l-a dat deoparte cu arţagul ăla bătrînesc, a luat în mîinile disproporţionat de mari un ciocan, i-a ars burlanului nevolnic vreo două de l-a descrăcănat pe loc, „fir-ar mama lui de burlan să fie!“. Îmbinarea era perfectă.

Cît tinerii lui subalterni monta

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum o ora
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 2 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

O doctoriţă din Elveţia a fost amendată pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală

News.ro acum o ora
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Gabriela Ruse s-a calificat în semifinale la Rouen. Pentru româncă ar putea urma o înfruntare cu Elina Svitolina

News.ro acum 3 ore
Gabriela Ruse, locul 90 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a învins-o în sferturi pe sportiva franceză Jessika Ponchet, numărul 146 mondial, scor 6-2, 6-2, într-o oră şi 16 minute. În faza ur

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 3 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Bloomberg, despre culisele discuţiilor de la Paris: SUA oferă reducerea sancţiunilor împotriva Rusiei în cazul unui acord de pace cu Ucraina. Moscova ar păstra teritoriile cucerite, iar aderarea Kievului la NATO ar fi exclusă

News.ro acum 2 ore
SUA au prezentat aliaţilor propuneri pentru a permite un acord de pace între Rusia şi Ucraina, care includ termeni pentru încetarea luptelor, dar şi relaxarea sancţiunilor asupra Moscovei în cazul unei încetări durabile a focului, scrie vineri Bloom

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 7 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 19 și 21 aprilie, la începutul

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Vremea

București
acum

12°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°