Zilele astea s-au dat, prin unele părţi, simulări pentru Bac 2012. Cu alte cuvinte, elevii au simulat cum vor pica bacalaureatul de anul ăsta. Eu cred că ideea cu simulările nu e rea. În felul ăsta, se obişnuiesc elevii cu eşecul din vară. Poate aşa se evită sinuciderile, bătăile de la părinţi, şocul nepromovării sau n-o să mai vedem elevi care plâng ca au luat 9,80 şi nu 10. Nu în ultimul rând, poate aşa o să avem şi noi şaormari profesionişti.
Realitatea.net scrie că, la simularea de la Iaşi, rata de promovare a fost aproape zero. Mă rog, Realitatea scrie, de fapt, că a fost „DEZASTRU", rata de promovare fiind „ZERO". Acum, explicaţia e simplă. Păi, băieţii erau mahmuri sau erau în curs de, iar fetele, probabil, mai toate la un examen ginecologic.
O singură fată a luat 9,80 la română şi 7 la matematică, respectiv fizică. Corespondenţii noştri din Iaşi ne transmit că fata a fost deja pusă sub supravegherea Poliţiei, din pricina faptului că este în pericol de a fi maltratată de colegii invidioşi. Citeşte continuarea pe site-ul Academia Caţavencu.
Zilele astea s-au dat, prin unele părţi, simulări pentru Bac 2012. Cu alte cuvinte, elevii au simulat cum vor pica bacalaureatul de anul ăsta. Eu cred că ideea cu simulările nu e rea. În felul ăsta, se obişnuiesc elevii cu eşecul din vară. Poate aşa se evită sinuciderile, bătăile de la părinţi, şocul nepromovării sau n-o să mai vedem elevi care plâng ca au luat 9,80 şi nu 10. Nu în ultimul rând, poate aşa o să avem şi noi şaormari profesionişti.
Realitatea.net scrie că, la simularea de la Iaşi, rata de promovare a fost aproape zero. Mă rog, Realitatea scrie, de fapt, că a fost „DEZASTRU", rata de promovare fiind „ZERO". Acum, explicaţia e simplă. Păi, băieţii erau mahmuri sau erau în curs de, iar fetele, probabil, mai toate la un examen ginecologic.
O singură fată a luat 9,80 la română şi 7 la m