Europarlamentarul PDL Cristian Preda afirmă, pe blog, că a primit de la PDL Bucureşti un punctaj în care, practic, este învăţat cum să se atace singur, pentru că mesajul este legat de poziţia sa vizavi de o eventuală candidatură la PMB a lui Silviu Prigoană. "Acum câteva minute, am primit sub semnătura PDL Bucureşti un mesaj electronic care cuprinde un comentariu destinat membrilor PDL ce urmează să se pronunţe public, la tv, în gazete etc.. Un punctaj, cum i se spune în jargonul de partid (…) Am mai păţit o dată aşa ceva, şi anume să primesc un mesaj de la PDL în care sunt îndemnat să susţin public atacuri… chiar la adresa mea. Sunt tot mai conştient că sunt membru într-un partid organizat, corect cu toţi membrii săi", spune Preda, care redă şi textul punctajului respectiv. Intitulat "Dezbaterea privind candidaţii PDL este o încercare de abatere a atenţiei de la tensiunile din USL", în punctajul respectiv se menţionează că PDL va avea un contracandidat pentru Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, iar Silviu Prigoană este cel mai bine cotat în sondaje şi având prima şansă pentru obţinerea candidaturii. De asemenea, în mesajul respectiv se subliniază că "orice lovitură aplicată celui care se află primul în sondaje cu scopul de a-l decredibiliza este un atac la adresa partidului şi a intereselor sale, iar PDL este un partid în care opiniile tuturor contează, dar, în momentul în care s-a luat o decizie, ea trebuie respectată". Totodată, mesajul se referă la atitudinea "intelectualilor" din PDL Bucureşti, subliniindu-se că aceştia "trebuie să respecte regulile jocului politic". "Candidaturile la alegerile locale sunt despre administraţie, despre capacitatea de a răspunde unor nevoi concrete ale oamenilor. Alegerile locale nu se câştigă prin biblioteci, ci în stradă, convingând oameni", se arată în mesajul PDL Bucureşti, citat de Preda pe blog. "«Intelectualii» trebuie să