Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Percheziţii la casa unui primar din Prahova şi la sediul Primăriei UPDATE

Publicat in Adevarul, miercuri 21 martie 2012 · ·

Mascaţii au descins, miercuri dimineaţă, la casa primarul din comuna prahoveană Băneşti şi la sediul Primăriei. Încă de dimineaţă, funcţionarii publici nu au mai fost lădsaţi să intre în clădire, pentru desfăşurarea percheziţiilor fără întreruperi

UPDATE ora 15.55

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au confirmat că primarul Petre Costache, de la PDL, este pe lista suspecților:

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti se află înregistrat dosarul penal nr. 613/P/2010 în care se efectuează cercetări faţă de un număr de 9 învinuiţi şi alte persoane, printre care primarul localităţii Băneşti şi angajaţi ai Primăriei Băneşti, în legătură cu care există suspiciunea cu privire la săvârşirea unor fapte penale.

În prezent se desfăşoară activităţi de urmărire penală, urmând ca elementele noi, vizavi de faptele cercetate şi de participaţia fiecărei persoane implicată, să fie furnizate după finalizarea activităţilor, care în momentul de faţă sunt în curs de desfăşurare", se arată într-un comunicat al instituției.

UPDATE ora 12.00:

Miercuri dimineață au avut loc nu mai puțin de 12 percheziţii în comuna Băneşti, inclusiv la casa edilului Petre Costache şi la sediul Primăriei. „Pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti se află înregistrat dosarul nr. 613/P/2010 în care se efectuează cercetări faţă de un număr de 9 învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 208 al.1-209 al.1,4 C.p. (furt conductă magistrală transport produse petroliere aparţinând Petrotrans şi OMV Petrom), dare de mită prev. de art. 255 C.p. şi luare de mită prev. de art. 254 C.p., trafic de infuenţă prev. de art. 257 C.p., abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 2481 C.p., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.p.", se arată într-un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 16 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum 26 minute
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°