Accident cu cinci victime în sensul giratoriu din faţa Gării Braşov.
Un accident cu cinci victime a avut loc luni seara în sensul giratoriu din faţa Gării Braşov. Din primele cercetări, accidentul a fost provocat de şoferul unui taxi, care transporta trei pasageri. „Şoferul taximetrului a ieşit dinspre Gara Braşov şi, deşi avea indicator cu cedează trecerea, nu a acordat prioritate autoturismului de culoare neagră, intrând în coliziune cu acesta”, ne-a declarat Remus Brănescu, agent rutier.
În cel de-al doilea autoturism se aflau şoferul şi doi pasageri. Dintre aceştia, numai şoferul a ajuns la spital, pe picioarele lui, pentru îngrijiri medicale. Toţi ocupanţii taxiului au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. „Accidentul s-a soldat cu cinci victime din care una a fost echilibrată hemodinamic şi a refuzat transportul la spital. Celelalte patru victime au fost preluate cu diverse traumatisme craniene şi toraco-abdominale”, ne-a declarat Cătălin Buzulescu, medic SMURD. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte în care s-a produs accidentul. Accident cu cinci victime în sensul giratoriu din faţa Gării Braşov.
Un accident cu cinci victime a avut loc luni seara în sensul giratoriu din faţa Gării Braşov. Din primele cercetări, accidentul a fost provocat de şoferul unui taxi, care transporta trei pasageri. „Şoferul taximetrului a ieşit dinspre Gara Braşov şi, deşi avea indicator cu cedează trecerea, nu a acordat prioritate autoturismului de culoare neagră, intrând în coliziune cu acesta”, ne-a declarat Remus Brănescu, agent rutier.
În cel de-al doilea autoturism se aflau şoferul şi doi pasageri. Dintre aceştia, numai şoferul a ajuns la spital, pe picioarele lui, pentru îngrijiri medicale. Toţi ocupanţii taxiului au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. „Accidentul s-a soldat cu cinci