În articolul de data trecută am adus în discuţie pedeapsa şi recompensa ca principale mijloace pe care părinţii le au la dispoziţie pentru a-i educa, a-i învăţa anumite comportamente pe copii. Am amintit data trecută că prin pedeapsă nu se înţelege exclusiv folosirea bătăii, ci pedeapsa poate să nu implice contact fizic şi că la fel ca şi recompensa are numeroase forme. Aceste metode simple de învăţare se aplică nu numai copiilor, ci se aplică şi în învăţarea adulţiilor.

Cu toate că o persoană adultă are mult mai multe cunoştinţe decât un copil, acest lucru nu înseamnă că nu mai este nevoit să înveţe alte lucruri. Învăţarea este continuă şi chiar dacă o persoană îşi propune să nu se schimbe. Inevitabil se va schimba pentru că cei şi cele din jur se schimbă, ceea ce în mod cert are multiple influenţe şi asupra sa. Modalităţile de recompensare şi de pedeapsire a adulţilor sunt mult mai variate şi pot avea şi o dimensiune mult mai simbolică decât în cazul copiilor.

Dar cum acţionează recompensa şi pedeapsa în facilitarea învăţării la adulţi? Se folseşte pedeapsa asupra unui adult când se vrea ca persoană să renunţe la un anumit comportament deja învăţat şi care este considerat neagreabil. Prin pedeapsă se încurajează adoptarea comportamentelor opuse celor pedepsite. O pedeapsă poate fi tăierea salarială administrată de şef unui angajat datorită comportamentului agresiv faţă de un client, o pedeapsă poate fi şi o întârziere prelungită a soţiei ca răspuns la discuţia agresivă din ziua trecută, pedeapsă poate fi şi revolta vecinului pentru petrecerea zgomotoasă. Toate cele enumerate anterior sunt pedepse numai în măsura în care sunt supărătoare şi îi provoacă disconfort celui căruia îi sunt aplicate. De exemplu dacă salariatului agresiv, din exemplul anterior, nu-i crează diconfort faptul că i s-a redus salariul, atunci aceasta nu va fi percepută de el ca o