Buranovskiye Babushki (Bunicuţele din Buranovo), trupa care va reprezenta Rusia la Eurovision 2012, se numără printre favoriţii din acest an. Cu toate că se bucură de foarte mare succes, membrele trupei trăiesc aşa cum au făcut-o o viaţă întreagă, în satul lor din munţii Urali.
Deşi vor participa la Eurovision, cântăreţele au rămas cu picioarele pe pământ. „Cultivăm cartofi şi creştem animale. Ne dăm seama că interesul pentru noi ar putea dispărea într-o secundă", a declarat una dintre bunicuţe. Artistele vor să folosească banii adunaţi din vânzarea single-ului pentru a construi o biserică în satul lor natal din Urali, Buranovo.
Click pe imagini pentru galerie foto
Cele şase femei cu vârste cuprinse între 43 şi 74 de ani au câştigat finala din Rusia cu piesa „ Party for Everybody". Buranovskiye Babushkie a cântat piesa în limba Udmurt, însă refrenul are câteva versuri în engleză, deşi artistele nu vorbesc această limbă.
Cea de-a 57-a ediţie a concursului Eurovision va avea loc la Baku, în Azerbaidjan, între 22 şi 26 mai. În competiţie vor participa 42 de ţări. Sunt calificate direct în finală Azerbaidjan (ţara care a câştigat competiţia din 2011) şi Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie (ca state mari plătitoare). Semifinalale au loc pe 22 şi 24 mai, iar finala pe 26 mai.