Distribuţia cardurilor naţionale de sănătate începe în 1 august, cu întârziere de cinci ani, putând fi livrate câte un milion de documente pe lună, iar în noiembrie folosirea acestora va fi experimentată mai întâi într-un singur judeţ, a anunţat, miercuri, preşedintele CNAS, Lucian Duţă.
Potrivit Legii sănătăţii 95/2006, cardul naţional de sănătate trebuia să fie introdus până la sfârşitul anului 2007. Acest lucru nu s-a întâmplat şi abia la 1 august va putea începe distribuţia cardul naţional de sănătate, a spus preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Cardul naţional, împreună cu prescripţia electronică şi cu dosarul electronic, fac parte din "Platforma informatică a asigurărilor de sănătate - PIAS", a mai spus Duţă.
Preşedintele CNAS a precizat că atât cardul, cât şi prescripţia electronică reprezintă măsuri pentru eliminarea fraudei din sistem şi pentru verificarea prescrierilor.
Valoarea unui card este puţin peste doi euro, fiecare asigurat urmând să beneficieze de un astfel de document, a mai spus Lucian Duţă.
Lucian Duţă a precizat că Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) este baza pentru introducerea elementelor noi, respectiv prescripţia electronică şi cardul naţional de sănătate în 2012 şi dosarul electronic 2013.

Cardu