Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 13.000 de euro falşi, puşi în circulaţie

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 martie 2012 ·

Un grup de zece falsificatori de monedă au pus în circulaţie peste 13000 de euro în judeţele Mureş, Harghita, Cluj şi Sibiu

Bancnotele străine cât şi autohtone sunt foarte bine contrafăcute şi au fost plasate pe piaţă în perioada mai 2011 - martie 2012. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Harghita fac cercetări în această cauză faţă de zece persoane, acuzate de constituirea unei asocieri infracţionale în scopul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, deţinere şi punere în circulaţie de monedă străină falsificată, potrivit Mediafax.

Vineri au fost prinse în localitatea Sângeorgiu de Mureş, trei persoane din judeţul Satu Mare şi una din Maramureş care aveau asupra lor 128 de bancnote străine contrafăcute. 60 de bancnote din totalul celor 128 erau de 50 de euro, toate cu aceeaşi serie, iar 68 de bancnote erau de câte 100 de euro, de asemenea având aceeaşi serie.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că cele patru persoane au cumpărat bancnotele false, în valoare de 9.800 de euro, de la doi bărbaţi. În schimbul bancnotelor false, una dintre cele două persoane a cerut 1.400 de lei şi două telefoane mobile, care au fost găsite asupra lor în momentul în care au fost prinşi de poliţişti.

Trei dintre suspecţi au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, iar ceilalţi au primit interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu pe o durată de 30 de zile.

sursa: turnulsfatului.ro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 46 minute
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Ion Cernea, fost mare campion de lupte și soțul Irinei Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani

HotNews acum 4 ore
Fostul mare campion la lupte Ion Cernea, soțul cântăreței Irina Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Dinamo București „Clubul Sportiv Dinamo anunță cu adâncă tristețe trecerea la cele veșnice a fostului mare campion la lu

Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur la Wimbledon

Mediafax acum 27 minute
Cristian, locul 52 mondial, a fost eliminată la Wimbledon de Zeynep Sonmez, locul 88 în clasamentul WTA. Partida a durat o oră şi 49 de minute. Jucătoarea din Turcia s-a impus cu 7(7)-6(3) 6-3.

DUPĂ ORA 17:00 Sorana Cîrstea - Hailey Baptiste în turul 1 la Wimbledon

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 168 WTA) o va înfrunta pe americanca Hailey Baptiste (23 de ani, #55 WTA) în turul 1 de la Wimbledon. Duelul va începe după ora 17:00, va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat de Eurosport.

Din ce cauză va introduce Polonia CONTROALE temporare la frontierele cu Germania și Lituania. Donald Tusk: Sunt necesare

Gandul acum 46 minute
Polonia va introduce controale temporare la frontierele sale cu Germania și Lituania, începând cu 7 iulie, pentru a face față provocărilor legate de imigrație. Polonia vrea să-și securizeze granițele cu Germania și Lituania, după ce opoziția a acuza

CSM: Atât salarizarea judecătorilor și procurorilor, cât și regimul de pensionare nu constituie privilegii

HotNews acum o ora
Aducerea în discuție a salarizării și pensionării magistraților vulnerabilizează sistemul, acuză CSM, într-un comunicat transmis, marți, după ce plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a reunit. La o zi după convocarea adunărilor generale la

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 2 iulie, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 51 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 2 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Victor Ponta. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. „Vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță”

Gandul acum 6 ore
RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. Potrivit reprezentanților, astfel de mașini pot prezenta probleme tehnice și cu un impact major asupra sistemului de siguranță activ și pasiv. La momentul actual, se află în desfășurare o c

Timur Ivanov, fostul adjunct al lui Serghei Şoigu, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru corupţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru adjunct al apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost găsit marţi vinovat de corupţie şi condamnat la 13 ani de închisoare, informează agenția de știri Reuters, citată de News.ro. Urmăr

Vremea

București
acum

31°
mar.

19°/31°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mar.

15°/26°
mie.

14°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/29°
mie.

16°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

11°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/41°