Concursul pentru funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a fost câştigat de Horia Georgescu şi Bogdan Stan.
Cei doi au trecut miercuri interviul, a doua probă a examenului organizat de Consiliul Naţional de Integritate. Horia Georgescu a fost notat cu 98,68 puncte, iar Bogdan Stan a primit 88,5 puncte, din 100 posibile. Urmează ca numirea lui Horia Georgescu în funcţia de preşedinte şi a lui Bogdan Stan în postul de vicepreşedinte să fie făcută de Senat, ultima zi pentru depunerea jurământului fiind 27 martie, iar termenul limită pentru numirea în funcţie este 6 aprilie.
Cei doi au fost şi singurii candidaţi care au reuşit să treacă de examenul scris, organizat pe 5 martie, ei obţinând 79,93 puncte, respectiv 81,20 de puncte, peste baremul de 70 de puncte din 100 posibile. Horia Georgescu şi Bogdan Stan au candidat încă de la început în tandem, în dorinţa de a oferi o viziune comună la conducerea ANI. În cadrul interviului, Horia Georgescu a trasat priorităţile mandatului său.
Una din direcţii va fi consolidarea jurisprudenţei, prin elaborarea unui program de colaborare şi pregătire profesională cu CSM, INM şi Ministerul Justiţiei, în sensul organizării unor întâlniri între inspectorii de integritate şi judecători şi chiar şedinţe de training pentru judecătorii ce compun comisiile de cercetare a averilor de pe lângă curţile de apel. O altă direcţie este elaborarea unei noi strategii de comunicare, care să permită o conştientizare a cetăţenilor în privinţa zonelor vulnerabile de corupţie. Horia Georgescu a subliniat că cea mai mare problemă a Agenţiei sunt salariile extrem de mici ale inspectorilor de integritate, ceea ce limitează recrutarea de personal calificat.
Concursul pentru funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a fost câştig