La întîlnirea organizată de BCR, dedicată culturii bogăţiei la români, despre care am scris aici săptămîna trecută, Radu Soviani a făcut o distincţie justă, întru totul binevenită contextului. Eu vorbeam despre persistenta diabolizare a ideii de bogăţie, nu doar la noi, ci şi în general, cel puţin în Europa cariată de socialism şi de funestele moşteniri ale lui 1789 şi 1917. Simţi pretutindeni o opintire, fie doctrinar-deliberată, fie inconştientă, către anarhie, anticreştinism, antiliberalism, antimonarhism, alterarea valorilor tradiţionale, destrămarea ierarhiilor, subminarea Autorităţii. Cînd dibaci insinuat, cînd zgomotos orchestrat şi, oricum, ultramediatizat, efortul stîngismului turbat de bogăţie şi îmbătat de ucigătoarea utopie a egalitarismului ajunge să coreleze cele mai variate şi depărtate colţuri ale planetei. Un val de neotroţkism pare că vine să concureze tsunami-urile naturii, cele care, cu maternă severitate, ne taxează periodic megalomania suicidară.

Oriunde şi oricînd te uiţi la „ştiri“, dai peste alergia la bogăţie, peste anticapitalism, antiamericanism, antioccidentalism şi cultul „justei redistribuiri“, paralel cu fascinaţia Chinei şi-a Rusiei putiniene. Totul în numele unei bizare – de fapt demente – reverii a sărăciei universale. Ură faţă de multinaţionale şi de salariile patronilor „vinovaţi“ de performanţă şi, deci, de acumulare. Furie asasină pe Wall Street, moarte celor doi sau doişpe la sută care deţin trei sferturi din averea Franţei, jos luxul, rafinamentul, „cultismul“ şi estetismul. Vivat insignele cu Guevara, Castro, Mao, Chávez, şepcile şi bărbuţele leniniste, vivat incendierea maşinilor în parcările pariziene, vivat devastatorul huliganism londonez, manifestaţiile comuniste italiene, marşurile „indignaţilor“ Spaniei şi Portugaliei. Vivat spumegaţia antieuropeană a narcisismului grecesc, iresponsabil şi profund nociv prin