Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie, alături de sindicatul instituţiei de învăţământ, cer retragerea proiectului de hotărâre de guvern referitor la înfiinţarea unei noi lini de studiu în cadrul universităţii, invocând încălcarea mai multor articole din Legea educaţiei.
Comisia de Dialog Social a fost convocată cu titlu extraordinar de Prefectura Mureş, la cererea CNSLR "Frăţia" Mureş, la aceasta participând rectorul UMF Târgu Mureş, Constantin Copotoiu, rectorul nou ales al universităţii, Leonard Azamfirei, reprezentantul sindicatului din instituţie, Florin Buicu, vicepreşedintele Ligii Studenţilor Mureş, Nucu Marica, prefectul de Mureş, Marius Paşcan, şi secretarul general al CNSLR "Frăţia" Mureş, Maria Dăndărău.Reprezentanţii UMF-ului au afirmat că se impune retragerea proiectului de hotărâre de guvern referitor la înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul universităţii.
"Sindicatul din UMF solicită prin dumneavoastră, domnule prefect, retragerea proiectului de HG referitor la UMF Târgu Mureş. Motivele sunt mai multe - vor exista probleme de acreditare, dezbinaţi şi împărţiţi nu vom mai îndeplini condiţiile. Iar proiectul de HG modifică o altă hotărâre de guvern, care prevedea cifre de şcolarizare pentru anul în curs", a declarat Florin Buicu.
Prefectul de Mureş, Marius Paşcan, a precizat că va transmite punctele de vedere exprimate în Comisia de Dialog Social la Guvern, la Ministerul Educaţiei, precum şi la MAI, în subordinea căruia se află.
"Nu suntem de acord cu acest proiect de HG şi în continuare susţinem că la UMF Târgu Mureş se îndeplinesc toate condiţiile pentru a se învăţa în limba română, maghiară şi engleză, conform legislaţiei în vigoare. Suntem împotriva acestui proiect de hotărâre. Am cerut retragerea lui, am trimis solicitarea ministerului", a declarat Constantin Copotoiu.