La şase săptămâni după instalarea ca şef al Executivului, Mihai-Răzvan Ungureanu (MRU) face figura unui orfan de lux al politicii româneşti.
Nu se ştie deocamdată al cui este. Al serviciilor? Mă îndoiesc: ar însemna un scenariu prea din cale-afară, ce ar presupune o capitulare a democraţiei româneşti, cu irevocabila alunecare spre similidictatură. MRU - copil de trupă şi suflet al preşedintelui Băsescu? Posibil, însă doar ca servant pentru operaţiuni politice pe termen redus, deşi, curios, MRU se autoevaluează plasat pe orbite extraterestre: „Nu îmi pun problema că trebuie să termin în noiembrie. Ceea ce fac acum fac pe o lungă perioadă de timp". Opţiunea pentru MRU a venit târziu şi mai mult ca variantă de avarie, după ce destule săptămâni intrase în adormire pe o listă de aşteptare pe care, în toate interviurile date în ultimele zile (la Pro TV, „Evenimentul Zilei", B1 TV şi TVR), Băsescu a avut indelicateţea să o menţioneze cu insistenţă. Un tandem de succes MRU - Băsescu ar reclama însuşirea de către noul premier a unei atitudini de schimnic smerit faţă de erupţiile umorale şi inconsecvenţele genetice ale demiurgului de la Cotroceni. Încartiruit în anticamera puterii, MRU e supus, deocamdată, unor dure testări de anduranţă: tamponat mai întâi de Băsescu pe tema scăderii CAS vs. „reîntregirea" salariilor, MRU a fost, apoi, îmbrâncit preventiv de „greii" PDL (Udrea, Toader) - semn al unei complicate încercări de acomodare între tribalismul politic şi erudiţia desecretizată. Ivit, prin forţa împrejurărilor, în malaxorul unei experienţe cu perspective incerte, captiv al spaţiilor etanşe (biblioteci, amfiteatre, cancelarii diplomatice, adăposturi ale SIE), MRU se arată destul de răvăşit de impactul cu o realitate saturată de violenţe şi supravieţuind pe un vulcan mediatic. Transferate în spaţiul public, valorile dobândite de MRU pe linie cărturărească se răsfrâng
