Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După 12 ani

Publicat in Viata Medicala, miercuri 21 martie 2012 ·

Au trecut de la „naşterea“ medicinii genomice. Lumea ştiinţifică a făcut un bilanţ al realizărilor şi perspectivelor în domeniu, constatând o discrepanţă între aşteptări şi realizări. Dl prof. dr. Mircea Covic trece în revistă, la rubrica Medicina genomică, progresele importante, între care identificarea regiunilor/locilor genomici, cu două consecinţe – predicţia riscului de boală şi elucidarea mecanismelor patogenice ale unor afecţiuni.

La 26 iunie 2000, anunţând realizarea primei schiţe a secvenţei genomului uman, Bill Clinton, preşedintele de atunci al SUA, afirma că „…ştiinţa genomică va juca un rol important în viaţa noastră (…) şi va revoluţiona prevenţia, diagnosticul şi tratamentul celor mai multe boli umane“, inaugurând o nouă eră, a medicinii genomice. Prudent, preşedintele nu a spus şi când se va realiza revoluţia genomică. În lumea ştiinţifică, dar şi în marele public s-a produs însă imediat un val enorm de optimism, care a generat pasiuni şi excese. Michael Dexter, unul din artizanii Proiectului Genomul Uman, scria atunci că „…secvenţierea genomului uman este o realizare remarcabilă pentru istoria omenirii, ce eclipsează ca semnificaţie descoperirea roţii şi aselenizarea“. Era însă evident prea devreme pentru a scrie istoria. Au trecut aproape 12 ani de la acea zi memorabilă în care „s-a născut“ medicina genomică şi lumea ştiinţifică a făcut recent un bilanţ al realizărilor şi perspectivelor acestui domeniu (Nature, 10 februarie 2011). Prima constatare a fost că progresele tehnologice şi ştiinţifice înfăptuite în acest timp sunt uimitoare, generând descoperiri remarcabile despre structura şi funcţia genomului uman, dar şi despre patogenia bolilor. A doua constatare a fost însă că progresele medicinii clinice sunt mai lente şi mai modeste decât se anticipa iniţial. Doar puţine realizări au intrat în practica medicală: testele genomice de

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 6 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 11 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 11 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 10 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 8 ore
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 12 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 7 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Doi copii din Satu Mare și Sibiu, dați dispăruți de familii. Poliția cere ajutorul populaţiei pentru găsirea lor FOTO

Ziare.com acum 8 ore
Doi copii au dispărut, joi seară, 26 decembrie, din două județe diferite, anunță autoritățile care cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. O fată de 15 ani a dispărut din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, am

Vremea

București
acum

vin.

0°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°