Blocat preţ de o lună la Sibiu, într-un concediu impus de un accident cu bicicleta, dar şi din cauza frigului, globe-trotter-ul francez Jacques Sirat relatează, pentru ladepeche.fr, despre cum arată România şi mai ales despre protestele antiprezidenţiale pe care le-a putut urmări seară de seară în piaţa centrală din Sibiu.
Ar fi putut avea o carieră de funcţionar în Franţa, dar după nouă ani de muncă a decis să se lanseze într-o primă aventură: turul Europei alergând. Au fost 16 luni, 32 de ţări, în total 18.260 km. În martie 1997 a pornit din nou, de data aceasta pe bicicletă, într-o călătorie prin lume.
Când o pătură groasă de zăpadă acoperea România, manifestaţiile de protest la adresa preşedintelui Traian Băsescu se înmulţeau. Sirat notează în jurnalul său, citat de ladepeche.fr: "În fiecare seară, piaţa centrală din Sibiu era ocupată de numeroase persoane bine înfofolite, sfidând temperaturile negative, pentru a veni să-şi strige sloganurile. Populaţia se sufocă în faţa unei situaţii care nu încetează să se degradeze. Deja din 2009 salariile funcţionarilor au scăzut cu 25% şi pensiile cu 15%. Cum să facă faţă oamenii preţurilor care nu fac decât să creascăĂ", scrie Sirat.
"Când am fost la spital pentru a face o radiografie de control, am discutat cu A., infirmier, care mi-a confirmat cu cât i-a scăzut salariul. În 2008 câştiga echivalentul a 500 de euro, azi câştigă circa 250 de euro, salariul scăzându-i practic la jumătate, nu doar cu 25%. În timpul ăsta, preţurile practic s-au dublat, imaginaţi-vă!", notează francezul. "Un poliţist dezgustat mi-a confirmat că ia 200 de euro pe lună şi se arată în favoarea schimbării preşedintelui. Vânzătoarele de la magazinul de pâine în care l-am întâlnit câştigă dublu, dar pentru asta lucrează zilnic de la 8 dimineaţa la ora 22 seara, cu o singură zi liberă, o dată la 15 zile. Viaţa de famili