„Toţi vor fi trimişi în judecată, fără excepţie"
Începutul lunii aprilie. Acesta este noul termen-limită asumat de procurorii anticorupţie în ancheta Portul pentru trimiterea dosarului în instanţă. Aceleaşi surse judiciare au declarat că, fără excepţie, toate persoanele faţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale în acest caz vor fi trimise în judecată, fiind vorba, în alte cuvinte, atât despre cei 30 de suspecţi vizaţi de percheziţiile din luna mai 2011, cât şi despre persoanele faţă de care s-a dispus, ulterior, extinderea urmăririi penale. Ceea ce ar însemna un total de peste 40 de persoane ce ar urma să fie trimise în judecată, dosarul la rândul său urmând să ajungă direct în atenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Amintim că în lista mediatizată de DNA în mai 2011 cu privire la suspecţii din dosarul Portul erau menţionate nume ale unor persoane cu influenţă în Constanţa, cap de afiş fiind senatorul Mircea Banias, alături de „grei" ai porturilor constănţene precum Cătălin Aurelian Pilcă, fost vameş devenit prosper afacerist în port, Eugen Bogatu, fost vameş şi fost director vamal, dar şi Laurenţiu Mironescu, fost secretar general în Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi şeful Regionalei Vamale Constanţa, Sunai Cadîr, dar şi fostul şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Liviu Adrian Durbac.
„Captura statului"
În urma anchetei desfăşurate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi întinsă pe parcursul mai multor luni, acuzarea a ajuns la concluzia că „grupul infracţional organizat are drept scop captura deplină a Statului Român în privinţa activităţii de import-export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza DRAOV Constanţa (nr Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale), dar şi din Municipiul Bucureşti. Totodată, anchetatorii sunt de părere că această „captură a statului în acest domeni