Criza financiară mondială a obligat guvernele să reducă drastic cheltuielile. Aproape peste tot în Europa s-a tăiat din subvenţiile pentru cultură. În aceste condiţii, poate părea o nesăbuinţă ca în Germania să existe 84 de opere în 81 de oraşe; practic, orice localitate de talie medie are cel puţin un ansamblu de operă finanţat de stat.

Excesul de subvenţii pentru instituţiile culturale dăunează grav echilibrului financiar şi, pînă la urmă, culturii înseşi. O carte apărută recent în Germania stîrneşte polemici aprinse: Der Kulturinfarkt. Eine Polemik über Kulturpolitik, Kulturstaat, Kultursubvention. Cei patru autori (Armin Klein, Stephan Opitz, Dieter Haselbach şi Pius Knüsel) sînt specialişti în management cultural, foşti funcţionari, oameni cu experienţă în politicile culturale din spaţiul german. Ei încearcă să facă un bilanţ critic al „statului cultural“, să analizeze ce înseamnă „cultura subvenţiei“ şi ce au adus subvenţiile culturii. Problema majoră pe care au identificat-o e că misiunea instituţiilor publice de cultură din Germania nu mai e arta sau inovaţia, ci autosusţinerea. Cu alte cuvinte, instituţiile de cultură au devenit nişte aparate birocratice care bifează nişte sarcini primite de la finanţatori şi care, în loc să creeze, se complac în a oferi produse accesibile, pe gustul unui public cît mai larg; aceste politici culturale mioape exclud asumarea oricărui risc (estetic). Produsele culturale finanţate pe bani publici ar fi foarte asemănătoare. Critica politicii de subvenţie e că, în loc să se finanţeze eforturile meritorii, inovaţia, diversitatea, se cheltuiesc bani pentru mediocritate. Der Spiegel a publicat recent, în avanpremieră, un fragment consistent din această carte.

DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILBCalculul pe care îl fa