Compania greacă Aktor şi Agenţia bulgară pentru Infrastructură Rutieră au semnat un contract pentru construirea unei secţiuni de 15 kilometri a autostrăzii Struma, care va lega capitala Bulgariei, Sofia, de graniţa cu Grecia, scrie Novinite. Construcţia va costa 59 milioane de leva (30,1 milioane euro) şi va fi finalizată în 23 de săptămâni. Proiectul necesită mutarea unor linii de cale ferată şi ridicarea unor facilităţi pentru protejarea unor specii de animale în pericol de dispariţie, printre care broaşte ţestoase.
Monopolul rus al exporturilor de gaze naturale Gazprom ar putea lua decizia finală privitoare la secţiunea bulgară a gazoductului South Stream până în noiembrie, a anunţat grupul rus, citat de Novinite. Gazprom a menţionat că va anunţa pe 23 martie rezultatele licitaţiei pentru câştigarea contractelor de planificare a proiectului (evaluări privind impactul asupra mediului înconjurător şi pregătirea documentaţiei).
LuK Savaria, unitatea ungară a Luk, parte a grupului industrial german Schaeffler, s-a angajat la un program de extindere de 15 miliarde de forinţi (51,6 milioane euro) în oraşul Szombathely din vestul Ungariei, scrie Portfolio.hu. Proiectul va fi finalizat la finalul anului 2014, iar capacitatea de producţie adiţională va crea 700 de locuri de muncă.
Compania greacă Aktor şi Agenţia bulgară pentru Infrastructură Rutieră au semnat un contract pentru construirea unei secţiuni de 15 kilometri a autostrăzii Struma, care va lega capitala Bulgariei, Sofia, de graniţa cu Grecia, scrie Novinite. Construcţia va costa 59 milioane de leva (30,1 milioane euro) şi va fi finalizată în 23 de săptămâni. Proiectul necesită mutarea unor linii de cale ferată şi ridicarea unor facilităţi pentru protejarea unor specii de animale în pericol de dispariţie, printre care broaşte ţestoase.
Monopolul rus al exporturilor de gaze naturale Gazprom