Mijlocaşul formaţiei Gaz Metan Severin ştie că fosta sa echipă va face tot posibilul să obţină un rezultat pozitiv în meciul de sâmbătă, dar este convins că punctele vor rămâne la malul Dunării
Cooptat în această iarnă de oficialii Gaz Metan Severin, vâlceanul Alex Dandea a lăsat o impresie bună în partidele amicale desfăşurate în perioada de pregătire şi are toate şansele să fie unul dintre titularii lui Marian Bondrea. Găzarii au câştigat puncte nemuncite în prima rundă a returului, graţie retragerii formaţiei Arieşul Turda, iar greul abia acum începe pentru ei, sâmbătă, de la ora 11.30 (Digi Sport 1), urmând să o întâlnească pe CSM Vâlcea. Cu toate că nu a plecat în relaţii tocmai bune din Zăvoi, Alex Dandea a folosit cuvinte frumoase la adresa fostei echipe şi a foştilor colegi, fiind, totodată, convins că antrenorul-jucător Marius Mitu va reuşi să-i salveze de la retrogradare. „O să fie un meci dificil, CSM-ul are o echipă bună. Acum au remizat acasă, cu Alba Iulia, 1-1, dar nici un meci nu seamănă cu altul. Ocupă acel loc din clasament (locul 14 - n.r.) doar din pricina lipsei de experienţă, altfel este un lot valoros acolo, cu jucători tineri şi cu un antrenor bun, dornic de rezultate. Eu la 23 de ani eram cel mai «bătrân» de acolo, deci asta spune multe. Oricum, eu sunt convins că se vor salva de la retrogradare“, a afirmat Dandea, punctând că nu-şi face probleme în privinţa deznodământului confruntării de sâmbătă: „Ei vor veni să joace, să-şi vândă scump pielea, dar noi avem un lot mult mai experimentat, mai bun, şi sunt sigur că nu ne vom împiedica. Vrem victoria cu CSM Vâlcea. Jucăm acasă, pe «Municipal», şi nu avem voie să greşim. În mod normal, punctele vor rămâne la Severin“.
„M-am acomodat bine
la Severin“
Alex Dandea a afirmat că se simte foarte bine la Severin şi că s-a acomodat rapid datorită colegilor şi oficia