Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aglomerari de gheata pe riurile din zona de munte a judetului

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 21 martie 2012 ·

In ultima perioada, mai multe aglomerari de gheata s-au format pe cursurile de apa din zona de munte a judetului Suceava, fiind in unele cazuri necesara interventia celor de la Sistemul de Gospodarire al Apelor si de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Potrivit sefului Sistemului de Gospodarire al Apelor Suceava, Ioan Corjuc, cea mai mare problema de acest fel a fost semnalata pe raul Moldovita, in zona comunei Frumosu, la aproximativ 2,5 kilometri in aval de statia hidro de la Dragosa. Aglomerarea respectiva de gheata a fost pe o lungime de 300 de metri, fiind formata pe toata latimea albiei paraului, de aproximativ 40 de metri iar grosimea fiind de aproape un metru. Desi majoritatea caselor in zona respectiva erau construite la o inaltime cam de trei metri peste nivelul unde era podul de gheata iar un blocaj de geturi nu se formase inca, s-a decis ca sa se intervina in zona respectiva deoarece exista pericolul ca, in timp, acest blocaj sa se formeze. Astfel, s-a intervenit cu doua buldoescavatoare, reusindu-se dupa mai multe ore de interventii sa se asigure un debit mai mare pentru cursul apei. Cei de la Sistemul de Gospodarire al Apelor au explicat ca daca nu se intervenea in acest sens, era pericolul ca acest pod de gheata lung de 300 de metri sa se suprapuna, in aval, peste un alt pod ceva mai mic decat primul si avand o lungime de cam 150 de metri si o grosime medie de vreo 20 de centimetri. Pe de alta parte, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a apreciat ca reglementarea situatiei se poate face fara a se apela la materiale explozibile, motiv pentru care nu s-a recurs la utilizarea de dinamita ca sa se sparga podul de gheata. „Situatia este monitorizata. In prezent nu mai este niciun pericol", a spus Ioan Corjuc. De asemenea, specialistii de la Sistemul de Gospodarire al Apelor au tinut sa precizeze ca pe raul Moldovita nu sunt semnalate alte probl

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 10 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°